duminică, 22 decembrie 2013

Puteti comanda icoane

Doriti o icoana pictata pe sticla cu Sfantul Modest, ocrotitorul animalelor? Sau cu alt sfant ocrotitor al animalutelor? Puteti face o comanda Mariei aici sau la adresa ei de mail doar_eu_yy@yahoo.com . O icoana cu Sfantul Modest pictata ca cea din imagine este 130 de lei.




In imagine este Fram, pisoiul Mariei, si icoana cu Sfantul Modest pictata de Maria ca multumire adusa sfantului pentru ca l-a vindecat pe Fram. (cititi istoria aici ihttp://smecherulfram.blogspot.ro/2013/01/fram-fost-foarte-bolnav-dar-s.html )

vineri, 20 decembrie 2013

Cuviosul Gherman de Alaska, Făcătorul de Minuni – 13 decembrie

Părintele Gherman hrănea păsările cu pește uscat, iar acestea se adunau în stoluri dimprejurul lui la auzul chemării sale. Sub chilia sa viețuia o hermină. Nimeni nu se mai putea apropia de ea după ce încetase a fi pui, Starețul singur însă o hrănea cu mâna sa. „Nu era aceasta o minune?”, spune ucenicul său, Ignatie.
De asemenea, l-au văzut pe Părinte hrănind urși. Dar atunci când Părintele Gherman s-a stins, toate păsările și animalele au plecat; chiar și unele din soiurile din grădină au încetat să mai dea rod chiar dacă, ține să spună Ignatie, cineva se îngrijea în mod deosebit de aceasta.
(cititi mai mult aici http://www.pemptousia.ro/2013/12/proslavirea-preacuviosului-gherman-de-alaska-facator-de-minuni-al-intregii-americi/?st=animale)

Monahul Augustin din chiliile Filotheului, Sfântul Munte Athos

Părintele Paisie mi-a povestit odată despre un ascet pe care l-a cunoscut mai demult, părintele Augustin. Acesta era rus de neam. La început a trăit într-o Mănăstire din ţara lui. Acolo călugării îşi câştigau existenţa pescuind. Cu banii dobândiţi din vânzarea peştelui, îşi cumpărau cele de trebuinţă.
Odată, iarna, după un pescuit cu mai mulţi fraţi, părintele Augustin a primit poruncă să rămână la râu ca să dreagă mrejele. În apropiere locuiau muncitori cu familiile lor. O femeie, văzându-l pe părintele Augustin, împinsă de diavol, s-a apropiat, dorind să-şi împlinească cu el poftele trupului. El, îngrozit de gândul la păcat, s-a gândit: „Mai bine mă înec decât să-mi întinez trupul şi să-l întristez pe Dumnezeu”. Şi, dintr-o dată, s-a aruncat în apa îngheţată a râului cu capul în jos. Văzând Dumnezeu jertfa lui şi râvna pentru a-şi păstra curăţia, l-a scăpat în chip minunat. A ieşit din apă tras de o putere nevăzută şi stătea în picioare pe undele râului. Când a văzut femeia această minune şi-a venit în fire. A cerut iertare de la părintele Augustin. El a iertat-o, a sfătuit-o spre pocăinţă şi mântuire şi s-a întors la Mănăstire. Stareţul, văzând că părintele Augustin se primejduieşte în acea Mănăstire, l-a trimis în Sfântul Munte, unde s-a aşezat la o chilie lângă Mănăstirea Filotheului. Aici a fost tuns schimnic şi a avut multe roade duhovniceşti.
A dobândit atâta har şi simplitate, cum puţini reuşesc. Compătimea cu întreaga zidire: cu oamenii, cu animalele, cu păsările, cu plantele şi chiar şi cu diavolul … Priveghea şi postea mult. De aceea, vrăjmaşul îl supăra adesea. Chilia sa era deschisă pentru toţi. Cine voia ceva intra şi lua fără binecuvântarea lui. De aceea părintele Augustin rămânea adesea fără cele mai de trebuinţă lucruri. Totuşi nu se neliniştea pentru că avea încredere în Dumnezeu. Mâncarea lui obişnuită era pâinea prăjită, fără ulei. Când era dezlegare la ulei, făcea pe pâinea prăjită o cruce cu o pană muiată în ulei.
Iubea foarte mult animalele. Se întrista când vedea că oamenii le încarcă cu poveri grele şi că le bat. De aceea, a îngăduit în curtea chiliei să-şi facă sălaş toate animalele, fie sănătoase, fie bătrâne şi bolnave. Pe sine se neglija cu desăvârşire. Toată ziua avea ca ascultare să adune hrană pentru măgăruşii lui. Asta era cea mai mare bucurie a sa. Adesea spunea cu dragoste: „măgăruşii mei, catâraşii mei …”.
Într-o seară, pe când se ruga, a venit diavolul să-l tulbure. Părintele l-a întrebat: „De ce necăjeşti făpturile lui Dumnezeu?” În acelaşi timp i-a dat diavolului o lovitură de la lipit de perete. Diavolul a plecat ruşinat, dar Părintele Augustin şi-a continuat privegherea de noapte întristat că l-a lovit pe diavol. Toată noaptea l-a durut inima de întristare. Cum s-a luminat s-a dus la duhovnicul lui şi şi-a spovedit „păcatul.” Duhovnicul s-a mirat de marea lui simplitate şi l-a sfătuit părinteşte. Nu i-a dat canon şi i-a îngăduit să se împărtăşească. Părintele Augustin s-a mirat de îngăduinţa duhovnicului şi, de bucurie, nu a mai putut să doarmă în acea seară. A spus rugăciunea lui Iisus toată noaptea slăvind pe Dumnezeu că nu l-a certat duhovnicul.
Când s-a dus să se împărtăşească, pentru multa sa simplitate şi nerăutate, Dumnezeu a prefăcut Sfânta Euharistie în gura lui în carne şi sânge. El plângea de bucurie. S-a întors în chilie şi, căzând în genunchi, îi mulţumea Domnului. Atunci Preabu­nul Dumnezeu i-a mai hărăzit o binecuvântare: lumi­na nezidită l-a înconjurat şi l-a pătruns şi pe dinăuntru. De atunci, citea noaptea fără felinar. Capul îi strălucea ca un bec electric şi toată noaptea era ca ziua pentru el.
Când a îmbătrânit, părinţii Mănăstirii l-au rugat să vină lângă ei ca să-l îngrijească. El, gândindu-se la măgăruşii lui, nu voia să meargă: „Cine o să aibă grijă de ei?” Părinţii au hotărât, în cele din urmă, să aducă şi măgarii în Mănăstire. Pe părintele Augustin l-au instalat în bolniţa Mănăstirii, unde se mai aflau şi alţi bătrâni. Pe toţi, Părintele Augustin îi întrecea în virtute, iar prezenţa lui i-a incomodat pe mulţi. De ce? Aproape zilnic, părintele Augustin primea vizite cereşti ale diferiţilor Sfinţi, îngeri sau ale Maicii Domnului. Se ridica din pat, li se închina, şi-i chema şi pe ceilalţi bătrâni, zicând: „fraţilor, sculaţi-vă repede. A venit Maica Domnului, puneţi-i metanie. Aprindeţi tămâie. Au venit şi Sfinţii Apostoli, îngerii! De ce staţi aşa?” Le făcea viaţa insuportabilă. Unii credeau că a înnebunit şi făceau răbdare. Numai foarte puţini şi-au dat seama ce comoară aveau lângă ei.
Trăind încă de aici împreună cu Sfinţii şi cu îngerii, a adormit cu cuvioşie şi a fost îngropat în Mănăstirea Filotheu.
Sursa: Monahul Damaschin Grigoriatul, Părinţi athoniţi pe care i-am cunoscut, Ed. Sf. Nectarie, Arad 2005

Părintele Vasilie Trombukis

Când afla că o familie are probleme, citea singur rugăciuni în fiecare zi până când vedea că se rezolvă acele probleme. Ca un păstor bun ce era, iar nu ca un năimit, priveghea şi se ruga pentru oile sale cele cuvântătoare. Chiar şi atunci când se îmbolnăveau dobitoacele cele necuvântătoare îl chemau să citească rugăciuni. Atunci îşi lua epitrahilul, Molitfelnicul şi icoana Sfântului Modest. Aşeza icoana în iesle şi nu se oprea din citit până când şi ultimul animal se făcea bine. Cei care primeau această binefacere îi duceau din recunoştinţă daruri, două ouă, un kilogram de grâu şi altele. Bani nu lua, căci spunea că rugăciunea este în dar.

(citi mai mult aici http://www.pemptousia.ro/2012/12/parintele-vasilie-trombukis/?st=animale)



Ieromonahul Serafim Dimópoulos

Îl mişca sufleteşte situaţia materială precară a unora şi încerca prin orice mijloace să-i ajute.
Atunci când a venit prima dată în Lárisa (1969), a închiriat un apartament aproape de biserica Sfântul Atanasie. El locuia la etaj, iar proprietarul, la parter. Apartamentul era foarte mare, fiindcă era destinat funcționării misiunii filantropice, şi vroia să fie și un adăpost pentru nevoiaşi. Ouă şi carne nu mânca niciodată, ci le dădea celor săraci. Părintele se înfrâna foarte mult de la mâncare, iar vin nu bea niciodată. O altă cameră a apartamentului o transformase în adăpost pentru animale de casă. Într-o zi îi spune unui fiu duhovnicesc de-al său: „Ieri, pisica se pregătea să fete. Mi-a fost milă de ea şi am pus-o în şifonier (adică, acolo unde îşi ţinea toate hainele), să fete acolo”.



duminică, 15 decembrie 2013

Animals as Gifts from God




Our beloved Norwegian Forest Cat, Hammi, is most happy when the entire monastic brotherhood is gathered together with him in our library and community room. We all consider him an important member of our community, and Hammi is the only cat I know who has his own facebook fan page, started by a woman who'd met him on a pilgrimage to the monastery (if my memory be correct).

I first met Hammi, a large male cat, as I was walking between our old trailer house (now gone) and my cell, some twelve years ago. We startled one another, but as I reached down with extended hand, he came to me. When I picked him up he began purring immediately, so of course I promptly opened a can of salmon, and he decided, then and there, to adopt us.

A month after his arrival I took him to a vet to be checked out, and was told by the veterinarian this cat had likely been dumped by someone from Seattle, as happens frequently when people want to dispose of a pet, making sure the animal can't find it's way back home (impossible from an island).

I often tell people that Hammi domesticated me, since I'd not previously been a cat fancier, being allergic to cat dander, as I am. Little did I know Hammi was a Norwegian Forest Cat, one of the few breeds that are nonallergic.

Norwegian Forest Cats have a very soft, double fur coat, large paws, sweet facial features, and a very loud purr box. They are known to be personable, for they like being around people. Hammi greets everyone who comes to the monastery, escorting them up the steps from the parking lot. Everyone who's ever met him, falls in love. I've lost count of the number of people who've stated they never liked cats, but want to get a Norwegian Forest Cat, after meeting Hammi.

Intelligent breed that they are, Hammi has learned to let us know just what he wants, be it water, food, cuddling, sleep, or just to be left alone. He is a great companion to all of us, even tagging along when one of us takes a walk into the forest on the Valaam Trail. He and I have a special game which we both enjoy. I'll head out on the trail with Hammi running ahead. He'll hide behind a large fern, and even though I know he's waiting ahead, when he jumps out he always manages to scare me. I'll then run ahead and hide behind a tree and jump out when he walks by. We play this game until the end of the trail!

He's slowing down a bit with age, just as am I. We both suffer from arthritis and like to sit by the fire on a cold winter evening, with him cuddling on the sofa, next to the old abbot. I've grown so attached to him I can't imagine what life in the monastery would be like without him.

Animals teach us so much about unconditional love. I'll never forget the day Hammi spotted our newly arrived Rhode Island Reds for the first time. He was sitting on the veranda of the trapeza with me and some guests. Hammi sat up when he spotted the hens, and started walking toward the chicken coop. I followed him, as did our guests. As we were standing by one of the hens, Hammi crouched down, ready for the kill. All that was needed was for me to say, "No, Hammi, they are our friends". He turned away and walked back to the veranda, leaving me and the guests alone with the chickens. He's never bothered them since that afternoon.

Over the years, there have been many occasions where we are all out, late at night, calling Hammi. We have Great Horned Owls, racoons, and who knows what, hunting at night, so we never allowed Hammi to be out after dark. If Hammi is not in for the night, I start praying for him.

I am the one who lets Hammi out of the library every morning, always waiting until daylight. Hammi cuddles in my arms before I take him outside, and I always give him a blessing for the day. If a priest can bless cattle and bees, he can certainly bless such a wonderful companion as our Hammi!

As a Norwegian-American, living in a monastery of Norwegian architecture, it seems clearly evident to me that God sent this Norwegian Forest Cat as a companion for His monks. We named him Hammi, because, from the start, he was a little ham.

With love in Christ,
Abbot Tryphon

(taken from here http://morningoffering.blogspot.ro/)

luni, 9 decembrie 2013

"Fugiti mai repede, sa nu va omoare vanatorii!"

In viata Sfantului Vlasie al Sevastei (11 februarie) citim ca, odata, pe cand slugile imparatului vanau pe Muntele Argheos, ele vazura o multime de animale adunate la un loc; mult se minunara ei ca leii nu-i atingeau pe cerbi, iar ursii pe caprioare. Sfantul Vlasie a aflat despre venirea vanatorilor, drept pentru care a binecuvantat animalele si le-a spus: "Fugiti mai repede, sa nu va omoare vanatorii!" Cand s-au apropiat, vanatorii n-au mai vazut nici urma de fiara, in fata lor aparand doar un batran carunt. "Esti un vrajitor! Cum ai fermecat aceste animale, ca sa te asculte?", au spus ei. Sfantul insa le-a spus: "Nu sunt vrajitor. Eu sunt crestin din tinerete. Dusmanii credintei m-au alungat din oras. Mai bine traiesc cu fiarele salbatice, decat cu oamenii cei rai, dusmanii lui Hristos."

luni, 2 decembrie 2013

Părintele Porfirie a fost canonizat

Părintele Porfirie (Bairaktaris) Kavsokalivitul a fost trecut oficial în rândul Sfinţilor Cuvioşi ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică. Sfantul Porfirie era un iubitor al animalelor si intelegea graiul pasarilor. Si iubea, mai ales, cainii, se stie asta din mai multe marturii. Sfantul Portifie se va sarbatori in ziua de 2 Decembrie, anul acesta fiind prima sarbatorire.
http://sfantulmunteathos.wordpress.com/tag/porfirie-kavsokalivitul/