duminică, 6 octombrie 2013

"Dragostea este semnul după care se recunosc creştinii" - Bătrânul Amfilohie

"Dragostea este semnul după care se recunosc creştinii. Bătrânul Amfilohie zicea: “Noi trebuie să avem dragoste faţă de persoana lui Hristos, această dragoste este necesară vieţii sufletului nostru. Dragoste faţă de creaturile lui Dumnezeu, faţă de animale, de copaci, de flori, de păsări, şi mai ales faţă de om, cea mai perfectă dintre creaturile lui Dumnezeu”."

din cartea "Cuvintele Bătrânilor" - Părintele Dionysios Tatsis


Din viata Parintelui Porfirie

"Bucura-te, cel ce cunosteai graiurile pasarilor si ale animalelor"
(din Acatistul Preacuviosului Parinte Porfirie, Noul facator de minuni)

"La policlinică era un câine la care Bătrânul ţinea foarte mult, aşa cum de altfel ţinea la toate celelalte animale, la păsări şi la plante. De altminteri, aceasta este caracteristica tuturor sfinţilor: ei iubesc natura, o respectă, încercând să îi descifreze chipul. Sfinţi se bazează pe teologia Părinţilor şi pe Tradiţia Bisericii Ortodoxe şi de aceea au creat o mo...rală de profund respect faţă de natură şi faţă de zidirea materială. Aşadar, Bunicuţul ţinea mult la acel câine, pe care îl socotea „prietenul” său.

La un moment dat a venit în Grecia un grup de oameni de ştiinţă americani, care, în colaborare cu personalul ştiinţific al policlinicii, urmau să facă anumite experimente, în care aveau de gând să se folosească de acel câine, de „prietenul” Bătrânului. Aşadar, în ziua experimentului, Părintele Porfirie a plecat din policlinică. S-a întors abia pe seară şi, imediat, s-a îndreptat spre laborator. A deschis congelatorul în care se afla animalul mort, l-a privit plin de tristeţe şi i-a spus: „Ce ţi-au făcut, bietul de tine?”. Atunci, după cum părintele însuşi ne-a povestit, minunându-se, câinele a mai dat o dată din coadă, în semn de salut, aşa cum făcuse prima dată. După cum vedeţi, înaintea sfinţeniei, chiar şi natura se înclină, iar limitele firii dispar!"

din BĂTRÂNUL PORFIRIE, PĂRINTE DUHOVNICESC ŞI PEDAGOG de GHEORGHIOS S. KROUSTALAKIS
 
 
 

Alta minune a Sfantului Nectarie de Eghina

"Nu stiu cum sa incep si nu stiu cat sa scriu. Am sa scriu scurt, acum. Sf Nectarie si Sf Ioan Rusul m-au ajutat de cate ori le-am cerut ajutorul. In probleme care pot parea fara importanta pentru restul lumii. Cu ulei de la candela Sf Nectarie, de la manastirea Radu Voda, m-am uns si am facut semnul crucii in multe locuri in care aveam probleme de sanatate, dar ...cel mai semnificativ este piciorul pe care de vreo doi ani il cam taram dupa mine, cu ulei de la candela Sfantului m-a lasat durerea si imi folosesc piciorul normal. Aveam probleme si cu stomacul si cu esofagul, tot cu ulei de la candela Sf Nectarie mi-au trecut. Sa nu radeti dar odata mi-a lasat cineva in grija un catelus, care s-a imbolnavit in timp ce era la mine, am umblat pe la doctor, era tot bolnav, seara i-am pus iconita Sf Ioan Rusul sub paturica iar catelusul s-a pus cu capul pe ea si a prins cu dintisorii de iconita. Un animal, va dati seama, a simtit ceva! Pana dimineata era sanatos!
Multumesc Tatalui Ceresc, Maicutei Sfinte, Sf Ioan Rusul si Sf Nectarie pentru tot ajutorul primit de mine, nevrednica !"

Eugenia, 06-05-2010
 
 

O minune a Sfantului Nectarie de Eghina

 "Revin din nou cu multumiri aduse Sfantului Nectarie. Avem un caine batran, sa tot aiba vreo 15-16 ani, cam de vreo 2 ani abea reuseste sa mearga ca un batranel cu cadru ortopedic, din cauza reumatismului. Nu prea mai vede bine si nici nu prea mai aude. Insa noi il iubim, e cainele nostru. Cea ce este de admirat la el este ca desi are toate aceste neputinte si-a pas...trat atitudinea si vointa ferma de a fi stapanul si paznicul de incredere al curtii cum a fost atatia ani. E chiar interesant sa vezi cum inca reuseste sa tina necunoscutii la poarta prin hotararea si agresivitatea cu care latra desi oricine vede ca de-abea mai reuseste sa stea in picioare si ca ii trebuie ceva timp pana reuseste sa parcurga cativa metri de la casuta lui pana la poarta. Zilele trecute situatia lui s-a inrautatit considerabil. Nu mai reusea sa se ridice de jos si chiar daca dupa mai multe incercari a reusit totusi cumva sa o faca, s-a rasturnat repede pe o parte. Se vedea pe el ca nu mai are nici o putere, nu mai latra la nimeni, a inceput sa refuze si mancarea si nici nu mai tresarea daca vorbeai cu el. Eram sigur ca i se apropie sfarsitul. Mi-a parut atat de rau ca o sa ne paraseasca as fi vrut sa mai stea cu noi o vreme chiar daca nici macar nu ar mai fi latrat la nimeni de-acuma incolo, doar pur si simplu sa-l vad ca e in curte. Mi-a parut rau si de momentele in care de-a lungul vietii lui nu mi-am facut intodeauna timp sa-l mangai si sa vorbesc cu el desi imi arata ca are nevoie sa-i acord si lui un pic din timpul meu. Am inceput sa plang ca un copil, si printre suspinuri Il rugam pe Sfantul Nectarie sa-l mai lase un pic printre noi si daca se poate sa-i mai usureze si lui un pic viata, amintindu-mi in acelasi timp, cum mai demult ma rugasem la fel pentru un iepuras care, era in pragul mortii si care acuma traieste si e sanatos. Incet, incet a a inceput sa mai manance cate ceva asa stand jos in casuta lui, apoi cu greu a reusit sa iasa afara. A doua zi l-am gasit la poarta la datorie cu aceiasi vointa si fermitate si acelasi latrat pe care le avea si inainte. As fi fost multumit si doar daca ar fi inceput si el sa manance si sa se mai plimbe prin curte si sa mai "vorbeasca" cu cele doua pisici pe care le avem si care uneori cand e mai frig intra in casuta lui iar el le tolereaza langa el fara sa se supere, nu ma mai asteptam sa iasa la datorie cum se spune, dar iata ca Sfantul Nectarie l-a readus la starea de dinainte in timp ce eu credeam ca n-o sa mai traiasca.
Multumesc Sfantului Nectarie ca mi-a ascultat ruga. "

Vasile, 06.03.2012
 
 

Despre Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou

"Ceea ce s-a intamplat in continuare cu Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou a fost descoperit intr-o vedenie unei calugarite de la Sfanta Manastire Bunavestire din Nea Makri, Grecia. Maicuta a vazut cum un caine din manastirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care traise in vremea Sfantului, se tinea pe aproape de copacul scorburos (este vorba despre dudul de care a fost spanzurat Sfantul Efre...m cel Nou, dud care exista si astazi, in jurul caruia s-a construit in zilele noastre un paraclis). Cainele era foarte nefericit si lacrimile ii curgeau din ochi. Atunci, trei tarani intrara in manastire; pe data cainele incepu un du-te-vino intre tarani si copacul cel scorburos, latrand. Unul din barbati a inteles ca se intampla ceva. Se apropiara si vazura trupul insangerat si ciopartit al Sfantului. Au sapat o groapa si au asezat trupul in ea. Dupa ce ei au luat trupul Sfantului, cainele alerga la scorbura si lua o bucata din trup, cazuta in urma numeroaselor chinuri la care fusese supus, si, tinand-o cu delicatete intre dinti, o puse in mormant laolalta cu trupul Sfantului. Apoi oamenii acoperira mormantul si plecara."
 (viata Sfantului Efrem cel Nou aici http://sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou.blogspot.ro/)
 
Interiorul Paraclisului Sfantului Efrem cel Nou din Nea Makri, Grecia -
Copacul de care a fost spanzurat Sfantul Efrem si icoana sa in marime naturala
 

Scrisoare catre CRESTINII PRO EUTHANASIE

Scriu acestea pentru ca m-am saturat sa vad adevarul batjocorit. Tot ce pana nu de mult era bun, frumos si drept, acum este inversat ca valoare, in mod satanic. M-am saturat sa vad oameni nevinovati pusi la zid. M-am saturat sa vad crestinul cum devine asemenea “supraomului” lui Nietzsche, orgolios ca este “incununarea creatiei”, primind drepturile dar respingand adevaratele responsabilitati, urandu-si fratii, alegand din Biblie doar ce ii convine si dand la o parte exemplul sfintilor..

M-am saturat sa vad cum turma lui Hristos, din care fac parte, accepta cruzimea, varsarea de sange, instigarea la ura si violenta, intoleranta fata de semeni. Aici nu mai este de mult un razboi intre oameni si animale, ci intre OAMENI si OAMENI!

“Mila voiesc, iar nu jertfa!” - Cine spunea asta, oare Cine?...

De ce automat trebuie sa urasti oamenii daca ti-e mila de animale?
O Concluzie falsa, exagerata, care creeaza probleme false!

De ce sunt aparatorii animalelor acuzati si demonizati, cand multi dintre ei au suficient suflet ca sa recunoasca si suferinta unui om si sa-l ajute? Nu ei au ajuns criminali.... Psihologii, psihiatrii si statisticile reale arata cu degetul catre alta categorie. De ce oameni linistiti, sensibili, buni, milosi, empatici sunt aratati cu degetul si improscati cu noroi si cu toate vorbele de ocara, cand ei nici macar nu corespund acelei descrieri pe care cei anti-viata o fac? De ce mame bune, responsabile si grijulii sunt acuzate, fara a fi cunoscuta iubirea lor, ca de fapt nu isi iubesc copiii? O mama crestina mi-a spus: “Daca eram eu acolo cu copilul si il atacau cainii, m-ar fi sfasiat intai pe mine inainte sa ajunga la copil!” Da, astfel gandeste o mama cu adevarat crestina si iubitoare care, culmea, tine si la animale. Nu sta pe Facebook sa trimita mesaje pline de ura la cateva ore dupa ce i-au gasit copilul mort.

In primul rand, 'euthanasia' romaneasca e ceea ce se vede din plin pe retelele de socializare: bate in cap, otrava, cutite infipte in inima, decapitari, incendieri si toate abuzurile si violentele imaginabile. SADISM. Toate se petrec sub ochii copiilor, nascuti cu o sensibilitate pe care HRISTOS a apreciat-o... Oare nu el a fost cel care a zis sa fim precum copii? Cei mici au mila instinctiv de animale. Taranul roman autentic nu-si chinuie animalele din ograda. Le respecta, le ofera o viata buna, apoi le sacrifica pt hrana – nu din placere, din cruzime, sau pentru cauze false.

Scriu aceasta ca o reactie la articole instigatoare la ura publicate pe site-uri crestine pe care personal le iubesc, dar si ca reactie la dorinta capetelor bisericii de a se pune cat mai bine cu politicienii nostri. Daca sfantul nostru Justin Parvu a stat impotriva ecumenismului si a altor rautati care ne rod Biserica pe dinauntru, noi de ce sa nu ii urmam exemplul? Stiu ca sunt pacatos si toti suntem asa... insa Dumnezeu nu ne cere sa fim PROSTI si PASIVI! S-au satanizat si preoti si credinciosi din sanul Bisericii noastre... si toti deopotriva se arata cu degetul unii pe altii. Adevarul unde este? De ce se selecteaza din Biblie numai ce le convine ucigasilor? Fac intocmai ca ateii, care aleg din Vechiul Testament (ca in cel Nou nu exista) dovezi ca Dumnezeu e crud si uraste oamenii. Fac la fel ca uratorii crestinismului, care scot fraze din context spre a servi orgoliului lor.

Haideti sa mai spunem unor lucruri pe nume.
Cei ce simpatizeaza cu animalele:

- NU le idolatrizeaza
- NU pun animalele mai presus de oameni
- NU ISI DORESC CAINI PE STRADA (de ce un om care iubeste animalele si-ar dori sa le vada pe acestea expuse toturor pericolelor si rautatilor?!?)
- NU refuza sa ajute un om in necaz, pt ca sensibilitatea lor ii face sensibili si la durerea oamenilor
- NU incep, neprovocati, sa insulte, sa blesteme si sa injure pe cei ce au o alta parere.
- NU considera ca sufletul animalelor este ca al omului, ca va fi supus judecatii, ca este supus maintuirii sau lipsei de mantuire etc.

Cei ce s-au purtat nepotrivit sunt extrem de putini la numar, s-au lasat provocati si probabil ca au alte probleme de credinta care ii afecteaza, deci reactia nu se datoreaza “iubirii pt animale”. Apoi, daca un om chiar iubeste animalele mai mult decat oamenii, este pentru ca la semeni nu mai gaseste acea iubire, bunavointa, recunostinta si seninatate pe care o gaseste la animal. Sa nu fie acesta un semnal de alarma? Este semn ca dragostea dintre oameni s-a racit intr-atat incat pana si fiintele inferioare ne intrec in dragoste!

Nu pot sta cu mana in san cand vad ca oameni buni, cinstiti, milosi, credinciosi, care tanjesc dupa iubire si blandete devin batjocura propriilor “frati crestini”. Pentru ei, nu o sa tac. Am noroc de un duhovnic minunat, si ca el mai exista. Un duhovnic care a spus ca pana si a smulge un fir de iarba e pacat, pentru ca nu l-ai creat tu ci Dumnezeu, iar daca nu-l mananci si nu te folosesti de el intr-un fel inseamna ca nu trebuie sa-l rupi... iar uciderea, atunci cand e absolut necesara, trebuie facuta cu minimum de suferinta din partea victimei.

Ce ar face un crestin cand:

- apare un articol in care alt crestin motiveaza ca, de exemplu, Reiki este perfect compatibil cu crestinismul? (au fost cazuri)

- avortul e sustinut prin idei gen “sarcina aparuta in urma unui viol, copil cu malformatii, viata mamei in pericol etc.”? Cei pro-avort vor crima sa devina REGULA datorita EXCEPTIILOR, SITUATIILOR EXTREME... chiar daca majoritatea avorturilor se petrec din cazua neglijentei, a 'distractiei' fara responsabilitate etc.

Trebuie crestinul sa taca sau sa ia atitudine? Nu ati aparat niciodata atitudinea cu adevarat crestina si adevarul? Ati luat atitudine cand a fost vorba de avort si de homosexuali, dar cand e vorba de sadism de ce va mandriti luciferic ca sunteti “superiori” si ca e justificat? Superioritatea omului trebuie sa se manifeste prin PACE si DISCERNAMANT!

De ce sa acceptam atunci ca atat de multi crestini care recunosc DRAGOSTEA, BLANDETEA, MILA SI ARMONIA ca repere fundamentale sa fie insultati, dati la o parte, demonizati?

De ce atunci este permisa publicarea unui articol ca acelea pseudo-crestine, incarcate de ura si critici nejustificate la adresa semenilor? Intocmai ca in presa de scandal, vedem o situatie prezentata denaturat, numai prin exagerari, exagerari extinse asupra unei intregi categorii de animale, care nu se face vinovata de acele devieri. Da, exista persoane care isi duc animalele de companie la coafor si cheltuie bani pe ele fara vreun scop bun si ziditor de suflet. Da, exista oameni care poate au ajuns la asa ratacire incat sa faca rugaciuni sau sa dea impartasanie cainelui sau sa-l cunune. Insa acele persoane aveau deja niste rataciri care nu erau legate de animale... persoane ce nu au nimic in comun cu credinta si nici nu vor... si reprezinta EXTREMELE si sunt putini la numar... DE CE sa se faca vinovati de aceste pacate si restul si sa fie pusi la zid? Marea majoritate fac diferenta intre animal si om, inteleg ca au o altfel de suflare de viata si nu se preteaza la gesturi deplasate. Este trist, foarte trist cand crestinii publica articole in care se generalizeaza astfel si se face o asemenea nedreptate semenilor... Din curiozitate m-am uitat pe profilul de Facebook al unor asemenea autori. Din nefericire, erau pline de articole mustind de ura la adresa intregii creatii. Poate suna urat din partea mea... insa pana si diavolii stiu cum trebuie sa fie un bun crestin. Si ei recunosc cand vad unul, nu degeaba urla demonizatii la mormintele sfintilor.

Daca intrebati un iubitor de animale de ce admira necuvatatoarele, raspunsul va fi: “Pentru ca IUBESC NECONDITIONAT, nu tradeaza, iti sunt recunoscatoare, traiesc dupa legile Domnului” s.a.m.d. De cand au devenit acestea niste contra-valori, dragi semeni?! Omului ii e sete de iubire, de pace... lucruri pe care nu le mai gaseste in societate...

De ce asa o demonizare a semenilor? Pentru ca au o sensibilitate diferita de a unora? Pentru ca apara Creatia? De ce nu sunt luati in seama crestinii care striga “Numai Dumnezeu are dreptul sa ia o viata”? Preotul din parohia mea spune mereu sa nu ne mai uitam la TV... Insa multi crestini inca mai au TV-ul drept dumnezeu. Ce se zice acolo e sfant. Sondajele, statisticile sunt luate de bune. Evanghelistii lor nu sunt Matei, Luca, Marcu si Ioan, ci Esca, Mandruta, Maruta, Badea... S-au lasat cuprinsi de isterie. Daca pana ieri nu erau deranjati de caini, azi ii vad pe toti ca bestii ucigase ce trebuie batute la sange si starpite. In niciun caz sa se adune in adaposturi si sa se sterilizeze. Nu conteaza ce se intampla cu adevarat cu banii nostri...

NU este vorba de “atasament” fata de animale sau de sentimente – este vorba de a sta impotriva batjocoririi creatiei. De ce femeia care s-a apucat sa stranga caini de pe strada in capitala a fost arestata, pe cand cei care i-au ucis bestial sunt laudati? De ce nu se scandalizeaza nimeni la stiri cu pedofilie, batai in carciuma, incest, viol sau crima in plina strada? Este asta o tara crestina normala?
Asta e realitatea, se stie bine ca banii NU vor fi folositi la cumparerea injectiilor fatale si nedureroase... s-a dorit instigarea populatiei, trezirea demonilor ce dormeau, ca sa faca ei treaba veterinarilor. Se stie bine ca orice criminal si psihopat ajuns in arest a fost gasit vinovat si de cruzime contra animalelor.

Cunosc maici si calugari care au facut mici gesturi de mila fata de animale gasite pe drum. Sa le dam afara, ca sunt necrestini, nu? Paganii! Sa ii scoatem din calendar pe sfintii Serafim de Sarov, Sf Siluan, Sf Modest, Sf Vasile... cum adica sa se roage pentru animale?! (vedeti la finalul scrisorii) De ce acele articole au luat de la acesti sfinti numai ceea ce a convenit autorilor? Minciuna si denaturarea adevarului sunt crestinesti?
Am ajuns ca in “Marele Inchizitor”, cand Iisus vine a doua oara pe pamant, dar este scuipat in fata si rastignit iar!

Mare e lucrarea diavolului aici... multi, slabiti de ura ce le-o arata semenii lor, se vor indeparta de biserica, vazand ei ca se sustine varsarea sangelui si impietrirea inimii si ratiunii. Cum poate fi buna propaganda asta pro crima care starneste discordii intre crestini? Cei milosi si-au vazut mereu de treaba lor, nu au ridicat glasul fara motiv, nu au agresat pe nimeni. Cum ar putea, cu inima lor miloasa? Bineinteles, cei care au verticalitate si discernamant nu vor lasa credinta si biserica pt ca exista in ea cateva madulare uscate, iertat imi fie... Si ar fi bine sa mearga in continuare, sa se impartaseasca, sfidand voia demonilor.

De cand am devenit noi mai crestini ca sfintii?

Nu am blestemat pe nimeni, nu doresc raul nimanui, chiar daca ma umplu pacatele. Vreau doar ca toti oamenii, absolut toti, sa se trezeasca si sa se mantuiasca. Asa cum combatem atitudinea pro avort sau perversiunile sexuale, in calitate de crestin vreau sa combat si atitudinea aceasta anti-om, anti-creatie si anti-sfinti. Cine este pro “euthanasie” isi da acordul cu privire la crimele sangeroase ce se petrec, la bestialitate, scandaluri si jigniri, la dezbinare intre oameni.

Va rog, dragi crestini, drag cler, nu mai instigati la ura si nu mai demonizati. Nu va mai puneti impotriva lui Hristos si a sfintilor lui.

Cu mare intristare,

un om cu aceleasi drepturi ca si voi
(textul scrisorii a fost preluat de pe facebook)