Puteti comanda icoane

Doriti o icoana pictata pe sticla cu Sfantul Modest, ocrotitorul animalelor? Sau cu alt sfant ocrotitor al animalutelor? Puteti face o comanda Mariei aici sau la adresa ei de mail doar_eu_yy@yahoo.com . O icoana cu Sfantul Modest pictata ca cea din imagine este 130 de lei.

In imagine este Fram, pisoiul Mariei, si icoana cu Sfantul Modest pictata de Maria ca multumire adusa sfantului pentru ca l-a vindecat pe Fram. (cititi istoria aici ihttp://smecherulfram.blogspot.ro/2013/01/fram-fost-foarte-bolnav-dar-s.html )

Cuviosul Gherman de Alaska, Făcătorul de Minuni – 13 decembrie

Părintele Gherman hrănea păsările cu pește uscat, iar acestea se adunau în stoluri dimprejurul lui la auzul chemării sale. Sub chilia sa viețuia o hermină. Nimeni nu se mai putea apropia de ea după ce încetase a fi pui, Starețul singur însă o hrănea cu mâna sa. „Nu era aceasta o minune?”, spune ucenicul său, Ignatie.

De asemenea, l-au văzut pe Părinte hrănind urși. Dar atunci când Părintele Gherman s-a stins, toate păsările și animalele au plecat; chiar și unele din soiurile din grădină au încetat să mai dea rod chiar dacă, ține să spună Ignatie, cineva se îngrijea în mod deosebit de aceasta.

(cititi mai mult aici http://www.pemptousia.ro/2013/12/proslavirea-preacuviosului-gherman-de-alaska-facator-de-minuni-al-intregii-americi/?st=animale)

Monahul Augustin din chiliile Filotheului, Sfântul Munte Athos

Părintele Paisie mi-a povestit odată despre un ascet pe care l-a cunoscut mai demult, părintele Augustin. Acesta era rus de neam. La început a trăit într-o Mănăstire din ţara lui. Acolo călugării îşi câştigau existenţa pescuind. Cu banii dobândiţi din vânzarea peştelui, îşi cumpărau cele de trebuinţă.

Odată, iarna, după un pescuit cu mai mulţi fraţi, părintele Augustin a primit poruncă să rămână la râu ca să dreagă mrejele. În apropiere locuiau muncitori cu familiile lor. O femeie, văzându-l pe părintele Augustin, împinsă de diavol, s-a apropiat, dorind să-şi împlinească cu el poftele trupului. El, îngrozit de gândul la păcat, s-a gândit: „Mai bine mă înec decât să-mi întinez trupul şi să-l întristez pe Dumnezeu”. Şi, dintr-o dată, s-a aruncat în apa îngheţată a râului cu capul în jos. Văzând Dumnezeu jertfa lui şi râvna pentru a-şi păstra curăţia, l-a scăpat în chip minunat. A ieşit din apă tras de o putere nevăzută şi stătea în picioare pe undele râului. Când a văzut femeia această minune şi-a venit în fire. A cerut iertare de la părintele Augustin. El a iertat-o, a sfătuit-o spre pocăinţă şi mântuire şi s-a întors la Mănăstire. Stareţul, văzând că părintele Augustin se primejduieşte în acea Mănăstire, l-a trimis în Sfântul Munte, unde s-a aşezat la o chilie lângă Mănăstirea Filotheului. Aici a fost tuns schimnic şi a avut multe roade duhovniceşti.

A dobândit atâta har şi simplitate, cum puţini reuşesc. Compătimea cu întreaga zidire: cu oamenii, cu animalele, cu păsările, cu plantele şi chiar şi cu diavolul … Priveghea şi postea mult. De aceea, vrăjmaşul îl supăra adesea. Chilia sa era deschisă pentru toţi. Cine voia ceva intra şi lua fără binecuvântarea lui. De aceea părintele Augustin rămânea adesea fără cele mai de trebuinţă lucruri. Totuşi nu se neliniştea pentru că avea încredere în Dumnezeu. Mâncarea lui obişnuită era pâinea prăjită, fără ulei. Când era dezlegare la ulei, făcea pe pâinea prăjită o cruce cu o pană muiată în ulei.

Iubea foarte mult animalele. Se întrista când vedea că oamenii le încarcă cu poveri grele şi că le bat. De aceea, a îngăduit în curtea chiliei să-şi facă sălaş toate animalele, fie sănătoase, fie bătrâne şi bolnave. Pe sine se neglija cu desăvârşire. Toată ziua avea ca ascultare să adune hrană pentru măgăruşii lui. Asta era cea mai mare bucurie a sa. Adesea spunea cu dragoste: „măgăruşii mei, catâraşii mei …”.

Într-o seară, pe când se ruga, a venit diavolul să-l tulbure. Părintele l-a întrebat: „De ce necăjeşti făpturile lui Dumnezeu?” În acelaşi timp i-a dat diavolului o lovitură de la lipit de perete. Diavolul a plecat ruşinat, dar Părintele Augustin şi-a continuat privegherea de noapte întristat că l-a lovit pe diavol. Toată noaptea l-a durut inima de întristare. Cum s-a luminat s-a dus la duhovnicul lui şi şi-a spovedit „păcatul.” Duhovnicul s-a mirat de marea lui simplitate şi l-a sfătuit părinteşte. Nu i-a dat canon şi i-a îngăduit să se împărtăşească. Părintele Augustin s-a mirat de îngăduinţa duhovnicului şi, de bucurie, nu a mai putut să doarmă în acea seară. A spus rugăciunea lui Iisus toată noaptea slăvind pe Dumnezeu că nu l-a certat duhovnicul.

Când s-a dus să se împărtăşească, pentru multa sa simplitate şi nerăutate, Dumnezeu a prefăcut Sfânta Euharistie în gura lui în carne şi sânge. El plângea de bucurie. S-a întors în chilie şi, căzând în genunchi, îi mulţumea Domnului. Atunci Preabu­nul Dumnezeu i-a mai hărăzit o binecuvântare: lumi­na nezidită l-a înconjurat şi l-a pătruns şi pe dinăuntru. De atunci, citea noaptea fără felinar. Capul îi strălucea ca un bec electric şi toată noaptea era ca ziua pentru el.

Când a îmbătrânit, părinţii Mănăstirii l-au rugat să vină lângă ei ca să-l îngrijească. El, gândindu-se la măgăruşii lui, nu voia să meargă: „Cine o să aibă grijă de ei?” Părinţii au hotărât, în cele din urmă, să aducă şi măgarii în Mănăstire. Pe părintele Augustin l-au instalat în bolniţa Mănăstirii, unde se mai aflau şi alţi bătrâni. Pe toţi, Părintele Augustin îi întrecea în virtute, iar prezenţa lui i-a incomodat pe mulţi. De ce? Aproape zilnic, părintele Augustin primea vizite cereşti ale diferiţilor Sfinţi, îngeri sau ale Maicii Domnului. Se ridica din pat, li se închina, şi-i chema şi pe ceilalţi bătrâni, zicând: „fraţilor, sculaţi-vă repede. A venit Maica Domnului, puneţi-i metanie. Aprindeţi tămâie. Au venit şi Sfinţii Apostoli, îngerii! De ce staţi aşa?” Le făcea viaţa insuportabilă. Unii credeau că a înnebunit şi făceau răbdare. Numai foarte puţini şi-au dat seama ce comoară aveau lângă ei.

Trăind încă de aici împreună cu Sfinţii şi cu îngerii, a adormit cu cuvioşie şi a fost îngropat în Mănăstirea Filotheu.

Sursa: Monahul Damaschin Grigoriatul, Părinţi athoniţi pe care i-am cunoscut, Ed. Sf. Nectarie, Arad 2005

(cititi mai mult aici http://www.pemptousia.ro/2012/12/parinti-aghioriti-monahul-augustin-din-chiliile-filotheului/?st=animale)

Părintele Vasilie Trombukis

Când afla că o familie are probleme, citea singur rugăciuni în fiecare zi până când vedea că se rezolvă acele probleme. Ca un păstor bun ce era, iar nu ca un năimit, priveghea şi se ruga pentru oile sale cele cuvântătoare. Chiar şi atunci când se îmbolnăveau dobitoacele cele necuvântătoare îl chemau să citească rugăciuni. Atunci îşi lua epitrahilul, Molitfelnicul şi icoana Sfântului Modest. Aşeza icoana în iesle şi nu se oprea din citit până când şi ultimul animal se făcea bine. Cei care primeau această binefacere îi duceau din recunoştinţă daruri, două ouă, un kilogram de grâu şi altele. Bani nu lua, căci spunea că rugăciunea este în dar.

(citi mai mult aici http://www.pemptousia.ro/2012/12/parintele-vasilie-trombukis/?st=animale)

Ieromonahul Serafim Dimópoulos

Îl mişca sufleteşte situaţia materială precară a unora şi încerca prin orice mijloace să-i ajute.

Atunci când a venit prima dată în Lárisa (1969), a închiriat un apartament aproape de biserica Sfântul Atanasie. El locuia la etaj, iar proprietarul, la parter. Apartamentul era foarte mare, fiindcă era destinat funcționării misiunii filantropice, şi vroia să fie și un adăpost pentru nevoiaşi. Ouă şi carne nu mânca niciodată, ci le dădea celor săraci. Părintele se înfrâna foarte mult de la mâncare, iar vin nu bea niciodată. O altă cameră a apartamentului o transformase în adăpost pentru animale de casă. Într-o zi îi spune unui fiu duhovnicesc de-al său: „Ieri, pisica se pregătea să fete. Mi-a fost milă de ea şi am pus-o în şifonier (adică, acolo unde îşi ţinea toate hainele), să fete acolo”.

(cititi mai mult aicihttp://www.pemptousia.ro/2013/11/ieromonahul-serafim-dimopoulos-partea-a-ii-a/?st=animale)

Animals as Gifts from God

Our beloved Norwegian Forest Cat, Hammi, is most happy when the entire monastic brotherhood is gathered together with him in our library and community room. We all consider him an important member of our community, and Hammi is the only cat I know who has his own facebook fan page, started by a woman who'd met him on a pilgrimage to the monastery (if my memory be correct).

I first met Hammi, a large male cat, as I was walking between our old trailer house (now gone) and my cell, some twelve years ago. We startled one another, but as I reached down with extended hand, he came to me. When I picked him up he began purring immediately, so of course I promptly opened a can of salmon, and he decided, then and there, to adopt us.

A month after his arrival I took him to a vet to be checked out, and was told by the veterinarian this cat had likely been dumped by someone from Seattle, as happens frequently when people want to dispose of a pet, making sure the animal can't find it's way back home (impossible from an island).

I often tell people that Hammi domesticated me, since I'd not previously been a cat fancier, being allergic to cat dander, as I am. Little did I know Hammi was a Norwegian Forest Cat, one of the few breeds that are nonallergic.

Norwegian Forest Cats have a very soft, double fur coat, large paws, sweet facial features, and a very loud purr box. They are known to be personable, for they like being around people. Hammi greets everyone who comes to the monastery, escorting them up the steps from the parking lot. Everyone who's ever met him, falls in love. I've lost count of the number of people who've stated they never liked cats, but want to get a Norwegian Forest Cat, after meeting Hammi.

Intelligent breed that they are, Hammi has learned to let us know just what he wants, be it water, food, cuddling, sleep, or just to be left alone. He is a great companion to all of us, even tagging along when one of us takes a walk into the forest on the Valaam Trail. He and I have a special game which we both enjoy. I'll head out on the trail with Hammi running ahead. He'll hide behind a large fern, and even though I know he's waiting ahead, when he jumps out he always manages to scare me. I'll then run ahead and hide behind a tree and jump out when he walks by. We play this game until the end of the trail!

He's slowing down a bit with age, just as am I. We both suffer from arthritis and like to sit by the fire on a cold winter evening, with him cuddling on the sofa, next to the old abbot. I've grown so attached to him I can't imagine what life in the monastery would be like without him.

Animals teach us so much about unconditional love. I'll never forget the day Hammi spotted our newly arrived Rhode Island Reds for the first time. He was sitting on the veranda of the trapeza with me and some guests. Hammi sat up when he spotted the hens, and started walking toward the chicken coop. I followed him, as did our guests. As we were standing by one of the hens, Hammi crouched down, ready for the kill. All that was needed was for me to say, "No, Hammi, they are our friends". He turned away and walked back to the veranda, leaving me and the guests alone with the chickens. He's never bothered them since that afternoon.

Over the years, there have been many occasions where we are all out, late at night, calling Hammi. We have Great Horned Owls, racoons, and who knows what, hunting at night, so we never allowed Hammi to be out after dark. If Hammi is not in for the night, I start praying for him.

I am the one who lets Hammi out of the library every morning, always waiting until daylight. Hammi cuddles in my arms before I take him outside, and I always give him a blessing for the day. If a priest can bless cattle and bees, he can certainly bless such a wonderful companion as our Hammi!

As a Norwegian-American, living in a monastery of Norwegian architecture, it seems clearly evident to me that God sent this Norwegian Forest Cat as a companion for His monks. We named him Hammi, because, from the start, he was a little ham.

With love in Christ,
Abbot Tryphon

(taken from here http://morningoffering.blogspot.ro/)

"Fugiti mai repede, sa nu va omoare vanatorii!"

In viata Sfantului Vlasie al Sevastei (11 februarie) citim ca, odata, pe cand slugile imparatului vanau pe Muntele Argheos, ele vazura o multime de animale adunate la un loc; mult se minunara ei ca leii nu-i atingeau pe cerbi, iar ursii pe caprioare. Sfantul Vlasie a aflat despre venirea vanatorilor, drept pentru care a binecuvantat animalele si le-a spus: "Fugiti mai repede, sa nu va omoare vanatorii!" Cand s-au apropiat, vanatorii n-au mai vazut nici urma de fiara, in fata lor aparand doar un batran carunt. "Esti un vrajitor! Cum ai fermecat aceste animale, ca sa te asculte?", au spus ei. Sfantul insa le-a spus: "Nu sunt vrajitor. Eu sunt crestin din tinerete. Dusmanii credintei m-au alungat din oras. Mai bine traiesc cu fiarele salbatice, decat cu oamenii cei rai, dusmanii lui Hristos."

Părintele Porfirie a fost canonizat

Părintele Porfirie (Bairaktaris) Kavsokalivitul a fost trecut oficial în rândul Sfinţilor Cuvioşi ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică. Sfantul Porfirie era un iubitor al animalelor si intelegea graiul pasarilor. Si iubea, mai ales, cainii, se stie asta din mai multe marturii. Sfantul Portifie se va sarbatori in ziua de 2 Decembrie, anul acesta fiind prima sarbatorire.
http://sfantulmunteathos.wordpress.com/tag/porfirie-kavsokalivitul/

Enzo Bianchi, OAMENI SI ANIMALE, Editura Ratio et Revelatio, 2013

Într-o lume a cărei perspectivă creştină asupra creației tinde să fie exclusiv (şi pe alocuri agresiv) antropocentrică, o exegeză biblică şi patristică asupra relației dintre om şi animale era mai mult decât necesară. De aceea e binevenită cartea aceasta, scrisă de trei nume cu greutate: Enzo Bianchi(superior şi fondator al comunității ecumenice de la Bose), Anne-Laetitia Michon (medic veterinar şi călugăriță în Comunitatea „Sf. Ioan”) şi Pietro Chiaranz (licențiat al Universității pontificale Antonianum din Roma şi al Institutului Sant-Serge din Paris).

SARA TURETTA in prefata volumului: „... faptul ca Biserica [ea vorbea de cea catolica, dar aceasta pozitie o au toate bisericile crestine] nu isi asuma o pozitie clara cu privire la respectarea intregii creatii a lui Dumnezeu, nu facut decat sa indeparteze credinciosii care s-au indreptat spre culte orientale care propovaduiesc armonia omului cu natura. Crestinismul insa trebuie sa recupereze acele parti ale Scripturii in care se anunta mantuirea intregii creatii: "un pamant nou si ceruri noi" pentru intreaga fire. Omul si mantuirea lui nu sunt rupti de contextul creatiei, ci sunt indisolubil legati de el."

Enzo Bianchi:

„Atunci când vedem un animal că suferă, câinele nostru murind, păsările de pe pervaz mâncând firimiturile pâinii noastre, trebuie să ştim că Dumnezeu «se gândeşte la ele» (cf. Mt 6,26, Lc 12,24, 1Cor 9,9); că Dumnezeu a avut milă de animalele din cetatea Ninive, care e metafora lumii acesteia (cf. Iona 4,10-11); că Dumnezeu le hrăneşte la timpul potrivit ca să le sature (cf. Ps 104, 27-28). Cu adevărat, noi oamenii ar trebui să vedem în animale nişte «tovarăşi de drum». Imaginea biblică a lui Tobia, care porneşte la drum lung însoțit de un înger şi de câinele său (cf. Tobia 6,1; 2,4) este parabola călătoriei noastre pe pământ, în timpul căreia animalele, nu numai îngerii păzitori sau oamenii, care nu sunt prezenți întotdeauna, ne sunt tovarăşi. Animalele sunt mereu o prezență şi adesea, mai ales pentru persoanele simple şi nevoiaşe, sunt ajutor, companie şi consolare; animalele sunt tovarăşii de drum ai oamenilor”.

Enzo Bianchi:

„Prin intermediul unui măgar, Dumnezeu dojeneşte un profet (cf. Num 22,21-35), cu ajutorul unui peşte mare l-a făcut pe Iona să înțeleagă care este drumul ascultării de Dumnezeu (cf. Iona 2), folosindu-se de un corb, l-a hrănit pe Ilie într-o peşteră (cf. 1Regi 17,1-6), printr-un porumbel a decis coborârea Duhului său peste Isus din Nazaret (cf. Mc 1,10; In 1,32), prin cântatul unui cocoş i-a deşteptat lui Petru conştiința păcatului (cf. Mc 14,72), iar prin mielul a arătat Omul prin excelență, robul lui JHWH (cf. In 1,29-36).

Enzo Bianchi:

„Ar mai trebui să se accepte faptul că şi animalele participă la aducerea de laudă lui Dumnezeu şi la rugăciunea către El. e suficient să priveşti ochii unui animal rănit pentru a înțelege nevoia lui de mântuire, să auzi cântarea lui veselă şi strigătul victorios pentru a recunoaşte în ele lauda adusă lui Dumnezeu: dacă va exista mântuire, va trebui să fie pentru toți şi pentru toate, şi pentru animale, şi pentru plante, şi pentru întreg universul! Cuvintele noastre solidarizează cu o superbă rugăciune înflorită în tradiția inaugurată de Vasile cel Mare: «Doamne, Mântuitorul lumii, îți aducem ruga noastră şi pentru animalele care cu umilință duc împreună cu noi povara şi căldura zilei şi ne oferă viețile lor mărunte, ajutându-ne să trăim mai bine. Noi te rugăm şi pentru vietățile sălbatice, pe care tu le-ai creat cu ştiință, puternice şi frumoase. Te rugăm pentru toate făpturile, şi pentru cele care nu sunt inteligente, pentru că şi ele îşi au rostul, chiar dacă noi nu suntem în stare să îl recunoaştem. Şi te implorăm, Doamne, pentru bunătatea şi blândețea ta, pentru că tu ai promis să sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace (cf. Ps 36,7) şi ai revărsat asupra noastră a tuturor dragostea ta infinită.”

.....................................................

COMENZILE pentru aceasta carte se fac direct la Editura Ratio et Revelatio pe adresa: office@ratioetrevelatio.com

In luna decembrie 2013 discountul este de 20% (editura isi asuma si cheltuielile de transport cu Posta Romana) sau de 25% fara transport.

Pretul de vanzare este de 23 lei, dar cu 20% reducere devine 18.50. Repetam, editura isi asuma si cheltuielile de transport prin serviciul de Coletarie Posta Romana.

"Dragostea este semnul după care se recunosc creştinii" - Bătrânul Amfilohie

"Dragostea este semnul după care se recunosc creştinii. Bătrânul Amfilohie zicea: “Noi trebuie să avem dragoste faţă de persoana lui Hristos, această dragoste este necesară vieţii sufletului nostru. Dragoste faţă de creaturile lui Dumnezeu, faţă de animale, de copaci, de flori, de păsări, şi mai ales faţă de om, cea mai perfectă dintre creaturile lui Dumnezeu”."

din cartea "Cuvintele Bătrânilor" - Părintele Dionysios Tatsis

Din viata Parintelui Porfirie

"Bucura-te, cel ce cunosteai graiurile pasarilor si ale animalelor"
(din Acatistul Preacuviosului Parinte Porfirie, Noul facator de minuni)

"La policlinică era un câine la care Bătrânul ţinea foarte mult, aşa cum de altfel ţinea la toate celelalte animale, la păsări şi la plante. De altminteri, aceasta este caracteristica tuturor sfinţilor: ei iubesc natura, o respectă, încercând să îi descifreze chipul. Sfinţi se bazează pe teologia Părinţilor şi pe Tradiţia Bisericii Ortodoxe şi de aceea au creat o mo...rală de profund respect faţă de natură şi faţă de zidirea materială. Aşadar, Bunicuţul ţinea mult la acel câine, pe care îl socotea „prietenul” său.

La un moment dat a venit în Grecia un grup de oameni de ştiinţă americani, care, în colaborare cu personalul ştiinţific al policlinicii, urmau să facă anumite experimente, în care aveau de gând să se folosească de acel câine, de „prietenul” Bătrânului. Aşadar, în ziua experimentului, Părintele Porfirie a plecat din policlinică. S-a întors abia pe seară şi, imediat, s-a îndreptat spre laborator. A deschis congelatorul în care se afla animalul mort, l-a privit plin de tristeţe şi i-a spus: „Ce ţi-au făcut, bietul de tine?”. Atunci, după cum părintele însuşi ne-a povestit, minunându-se, câinele a mai dat o dată din coadă, în semn de salut, aşa cum făcuse prima dată. După cum vedeţi, înaintea sfinţeniei, chiar şi natura se înclină, iar limitele firii dispar!"

din BĂTRÂNUL PORFIRIE, PĂRINTE DUHOVNICESC ŞI PEDAGOG de GHEORGHIOS S. KROUSTALAKIS

 

(despre Parintele Porfirie aici http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-porfirie-bairaktaris-grecia-96288.html)

 

 

Alta minune a Sfantului Nectarie de Eghina

"Nu stiu cum sa incep si nu stiu cat sa scriu. Am sa scriu scurt, acum. Sf Nectarie si Sf Ioan Rusul m-au ajutat de cate ori le-am cerut ajutorul. In probleme care pot parea fara importanta pentru restul lumii. Cu ulei de la candela Sf Nectarie, de la manastirea Radu Voda, m-am uns si am facut semnul crucii in multe locuri in care aveam probleme de sanatate, dar ...cel mai semnificativ este piciorul pe care de vreo doi ani il cam taram dupa mine, cu ulei de la candela Sfantului m-a lasat durerea si imi folosesc piciorul normal. Aveam probleme si cu stomacul si cu esofagul, tot cu ulei de la candela Sf Nectarie mi-au trecut. Sa nu radeti dar odata mi-a lasat cineva in grija un catelus, care s-a imbolnavit in timp ce era la mine, am umblat pe la doctor, era tot bolnav, seara i-am pus iconita Sf Ioan Rusul sub paturica iar catelusul s-a pus cu capul pe ea si a prins cu dintisorii de iconita. Un animal, va dati seama, a simtit ceva! Pana dimineata era sanatos!
Multumesc Tatalui Ceresc, Maicutei Sfinte, Sf Ioan Rusul si Sf Nectarie pentru tot ajutorul primit de mine, nevrednica !"

Eugenia, 06-05-2010

 

 

O minune a Sfantului Nectarie de Eghina

 "Revin din nou cu multumiri aduse Sfantului Nectarie. Avem un caine batran, sa tot aiba vreo 15-16 ani, cam de vreo 2 ani abea reuseste sa mearga ca un batranel cu cadru ortopedic, din cauza reumatismului. Nu prea mai vede bine si nici nu prea mai aude. Insa noi il iubim, e cainele nostru. Cea ce este de admirat la el este ca desi are toate aceste neputinte si-a pas...trat atitudinea si vointa ferma de a fi stapanul si paznicul de incredere al curtii cum a fost atatia ani. E chiar interesant sa vezi cum inca reuseste sa tina necunoscutii la poarta prin hotararea si agresivitatea cu care latra desi oricine vede ca de-abea mai reuseste sa stea in picioare si ca ii trebuie ceva timp pana reuseste sa parcurga cativa metri de la casuta lui pana la poarta. Zilele trecute situatia lui s-a inrautatit considerabil. Nu mai reusea sa se ridice de jos si chiar daca dupa mai multe incercari a reusit totusi cumva sa o faca, s-a rasturnat repede pe o parte. Se vedea pe el ca nu mai are nici o putere, nu mai latra la nimeni, a inceput sa refuze si mancarea si nici nu mai tresarea daca vorbeai cu el. Eram sigur ca i se apropie sfarsitul. Mi-a parut atat de rau ca o sa ne paraseasca as fi vrut sa mai stea cu noi o vreme chiar daca nici macar nu ar mai fi latrat la nimeni de-acuma incolo, doar pur si simplu sa-l vad ca e in curte. Mi-a parut rau si de momentele in care de-a lungul vietii lui nu mi-am facut intodeauna timp sa-l mangai si sa vorbesc cu el desi imi arata ca are nevoie sa-i acord si lui un pic din timpul meu. Am inceput sa plang ca un copil, si printre suspinuri Il rugam pe Sfantul Nectarie sa-l mai lase un pic printre noi si daca se poate sa-i mai usureze si lui un pic viata, amintindu-mi in acelasi timp, cum mai demult ma rugasem la fel pentru un iepuras care, era in pragul mortii si care acuma traieste si e sanatos. Incet, incet a a inceput sa mai manance cate ceva asa stand jos in casuta lui, apoi cu greu a reusit sa iasa afara. A doua zi l-am gasit la poarta la datorie cu aceiasi vointa si fermitate si acelasi latrat pe care le avea si inainte. As fi fost multumit si doar daca ar fi inceput si el sa manance si sa se mai plimbe prin curte si sa mai "vorbeasca" cu cele doua pisici pe care le avem si care uneori cand e mai frig intra in casuta lui iar el le tolereaza langa el fara sa se supere, nu ma mai asteptam sa iasa la datorie cum se spune, dar iata ca Sfantul Nectarie l-a readus la starea de dinainte in timp ce eu credeam ca n-o sa mai traiasca.
Multumesc Sfantului Nectarie ca mi-a ascultat ruga. "

Vasile, 06.03.2012

 

 

Despre Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou

"Ceea ce s-a intamplat in continuare cu Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou a fost descoperit intr-o vedenie unei calugarite de la Sfanta Manastire Bunavestire din Nea Makri, Grecia. Maicuta a vazut cum un caine din manastirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care traise in vremea Sfantului, se tinea pe aproape de copacul scorburos (este vorba despre dudul de care a fost spanzurat Sfantul Efre...m cel Nou, dud care exista si astazi, in jurul caruia s-a construit in zilele noastre un paraclis). Cainele era foarte nefericit si lacrimile ii curgeau din ochi. Atunci, trei tarani intrara in manastire; pe data cainele incepu un du-te-vino intre tarani si copacul cel scorburos, latrand. Unul din barbati a inteles ca se intampla ceva. Se apropiara si vazura trupul insangerat si ciopartit al Sfantului. Au sapat o groapa si au asezat trupul in ea. Dupa ce ei au luat trupul Sfantului, cainele alerga la scorbura si lua o bucata din trup, cazuta in urma numeroaselor chinuri la care fusese supus, si, tinand-o cu delicatete intre dinti, o puse in mormant laolalta cu trupul Sfantului. Apoi oamenii acoperira mormantul si plecara."

 (viata Sfantului Efrem cel Nou aici http://sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou.blogspot.ro/)

 

Interiorul Paraclisului Sfantului Efrem cel Nou din Nea Makri, Grecia -
Copacul de care a fost spanzurat Sfantul Efrem si icoana sa in marime naturala

 

Scrisoare catre CRESTINII PRO EUTHANASIE

Scriu acestea pentru ca m-am saturat sa vad adevarul batjocorit. Tot ce pana nu de mult era bun, frumos si drept, acum este inversat ca valoare, in mod satanic. M-am saturat sa vad oameni nevinovati pusi la zid. M-am saturat sa vad crestinul cum devine asemenea “supraomului” lui Nietzsche, orgolios ca este “incununarea creatiei”, primind drepturile dar respingand adevaratele responsabilitati, urandu-si fratii, alegand din Biblie doar ce ii convine si dand la o parte exemplul sfintilor..

M-am saturat sa vad cum turma lui Hristos, din care fac parte, accepta cruzimea, varsarea de sange, instigarea la ura si violenta, intoleranta fata de semeni. Aici nu mai este de mult un razboi intre oameni si animale, ci intre OAMENI si OAMENI!

“Mila voiesc, iar nu jertfa!” - Cine spunea asta, oare Cine?...

De ce automat trebuie sa urasti oamenii daca ti-e mila de animale?
O Concluzie falsa, exagerata, care creeaza probleme false!

De ce sunt aparatorii animalelor acuzati si demonizati, cand multi dintre ei au suficient suflet ca sa recunoasca si suferinta unui om si sa-l ajute? Nu ei au ajuns criminali.... Psihologii, psihiatrii si statisticile reale arata cu degetul catre alta categorie. De ce oameni linistiti, sensibili, buni, milosi, empatici sunt aratati cu degetul si improscati cu noroi si cu toate vorbele de ocara, cand ei nici macar nu corespund acelei descrieri pe care cei anti-viata o fac? De ce mame bune, responsabile si grijulii sunt acuzate, fara a fi cunoscuta iubirea lor, ca de fapt nu isi iubesc copiii? O mama crestina mi-a spus: “Daca eram eu acolo cu copilul si il atacau cainii, m-ar fi sfasiat intai pe mine inainte sa ajunga la copil!” Da, astfel gandeste o mama cu adevarat crestina si iubitoare care, culmea, tine si la animale. Nu sta pe Facebook sa trimita mesaje pline de ura la cateva ore dupa ce i-au gasit copilul mort.

In primul rand, 'euthanasia' romaneasca e ceea ce se vede din plin pe retelele de socializare: bate in cap, otrava, cutite infipte in inima, decapitari, incendieri si toate abuzurile si violentele imaginabile. SADISM. Toate se petrec sub ochii copiilor, nascuti cu o sensibilitate pe care HRISTOS a apreciat-o... Oare nu el a fost cel care a zis sa fim precum copii? Cei mici au mila instinctiv de animale. Taranul roman autentic nu-si chinuie animalele din ograda. Le respecta, le ofera o viata buna, apoi le sacrifica pt hrana – nu din placere, din cruzime, sau pentru cauze false.

Scriu aceasta ca o reactie la articole instigatoare la ura publicate pe site-uri crestine pe care personal le iubesc, dar si ca reactie la dorinta capetelor bisericii de a se pune cat mai bine cu politicienii nostri. Daca sfantul nostru Justin Parvu a stat impotriva ecumenismului si a altor rautati care ne rod Biserica pe dinauntru, noi de ce sa nu ii urmam exemplul? Stiu ca sunt pacatos si toti suntem asa... insa Dumnezeu nu ne cere sa fim PROSTI si PASIVI! S-au satanizat si preoti si credinciosi din sanul Bisericii noastre... si toti deopotriva se arata cu degetul unii pe altii. Adevarul unde este? De ce se selecteaza din Biblie numai ce le convine ucigasilor? Fac intocmai ca ateii, care aleg din Vechiul Testament (ca in cel Nou nu exista) dovezi ca Dumnezeu e crud si uraste oamenii. Fac la fel ca uratorii crestinismului, care scot fraze din context spre a servi orgoliului lor.

Haideti sa mai spunem unor lucruri pe nume.
Cei ce simpatizeaza cu animalele:

- NU le idolatrizeaza
- NU pun animalele mai presus de oameni
- NU ISI DORESC CAINI PE STRADA (de ce un om care iubeste animalele si-ar dori sa le vada pe acestea expuse toturor pericolelor si rautatilor?!?)
- NU refuza sa ajute un om in necaz, pt ca sensibilitatea lor ii face sensibili si la durerea oamenilor
- NU incep, neprovocati, sa insulte, sa blesteme si sa injure pe cei ce au o alta parere.
- NU considera ca sufletul animalelor este ca al omului, ca va fi supus judecatii, ca este supus maintuirii sau lipsei de mantuire etc.

Cei ce s-au purtat nepotrivit sunt extrem de putini la numar, s-au lasat provocati si probabil ca au alte probleme de credinta care ii afecteaza, deci reactia nu se datoreaza “iubirii pt animale”. Apoi, daca un om chiar iubeste animalele mai mult decat oamenii, este pentru ca la semeni nu mai gaseste acea iubire, bunavointa, recunostinta si seninatate pe care o gaseste la animal. Sa nu fie acesta un semnal de alarma? Este semn ca dragostea dintre oameni s-a racit intr-atat incat pana si fiintele inferioare ne intrec in dragoste!

Nu pot sta cu mana in san cand vad ca oameni buni, cinstiti, milosi, credinciosi, care tanjesc dupa iubire si blandete devin batjocura propriilor “frati crestini”. Pentru ei, nu o sa tac. Am noroc de un duhovnic minunat, si ca el mai exista. Un duhovnic care a spus ca pana si a smulge un fir de iarba e pacat, pentru ca nu l-ai creat tu ci Dumnezeu, iar daca nu-l mananci si nu te folosesti de el intr-un fel inseamna ca nu trebuie sa-l rupi... iar uciderea, atunci cand e absolut necesara, trebuie facuta cu minimum de suferinta din partea victimei.

Ce ar face un crestin cand:

- apare un articol in care alt crestin motiveaza ca, de exemplu, Reiki este perfect compatibil cu crestinismul? (au fost cazuri)

- avortul e sustinut prin idei gen “sarcina aparuta in urma unui viol, copil cu malformatii, viata mamei in pericol etc.”? Cei pro-avort vor crima sa devina REGULA datorita EXCEPTIILOR, SITUATIILOR EXTREME... chiar daca majoritatea avorturilor se petrec din cazua neglijentei, a 'distractiei' fara responsabilitate etc.

Trebuie crestinul sa taca sau sa ia atitudine? Nu ati aparat niciodata atitudinea cu adevarat crestina si adevarul? Ati luat atitudine cand a fost vorba de avort si de homosexuali, dar cand e vorba de sadism de ce va mandriti luciferic ca sunteti “superiori” si ca e justificat? Superioritatea omului trebuie sa se manifeste prin PACE si DISCERNAMANT!

De ce sa acceptam atunci ca atat de multi crestini care recunosc DRAGOSTEA, BLANDETEA, MILA SI ARMONIA ca repere fundamentale sa fie insultati, dati la o parte, demonizati?

De ce atunci este permisa publicarea unui articol ca acelea pseudo-crestine, incarcate de ura si critici nejustificate la adresa semenilor? Intocmai ca in presa de scandal, vedem o situatie prezentata denaturat, numai prin exagerari, exagerari extinse asupra unei intregi categorii de animale, care nu se face vinovata de acele devieri. Da, exista persoane care isi duc animalele de companie la coafor si cheltuie bani pe ele fara vreun scop bun si ziditor de suflet. Da, exista oameni care poate au ajuns la asa ratacire incat sa faca rugaciuni sau sa dea impartasanie cainelui sau sa-l cunune. Insa acele persoane aveau deja niste rataciri care nu erau legate de animale... persoane ce nu au nimic in comun cu credinta si nici nu vor... si reprezinta EXTREMELE si sunt putini la numar... DE CE sa se faca vinovati de aceste pacate si restul si sa fie pusi la zid? Marea majoritate fac diferenta intre animal si om, inteleg ca au o altfel de suflare de viata si nu se preteaza la gesturi deplasate. Este trist, foarte trist cand crestinii publica articole in care se generalizeaza astfel si se face o asemenea nedreptate semenilor... Din curiozitate m-am uitat pe profilul de Facebook al unor asemenea autori. Din nefericire, erau pline de articole mustind de ura la adresa intregii creatii. Poate suna urat din partea mea... insa pana si diavolii stiu cum trebuie sa fie un bun crestin. Si ei recunosc cand vad unul, nu degeaba urla demonizatii la mormintele sfintilor.

Daca intrebati un iubitor de animale de ce admira necuvatatoarele, raspunsul va fi: “Pentru ca IUBESC NECONDITIONAT, nu tradeaza, iti sunt recunoscatoare, traiesc dupa legile Domnului” s.a.m.d. De cand au devenit acestea niste contra-valori, dragi semeni?! Omului ii e sete de iubire, de pace... lucruri pe care nu le mai gaseste in societate...

De ce asa o demonizare a semenilor? Pentru ca au o sensibilitate diferita de a unora? Pentru ca apara Creatia? De ce nu sunt luati in seama crestinii care striga “Numai Dumnezeu are dreptul sa ia o viata”? Preotul din parohia mea spune mereu sa nu ne mai uitam la TV... Insa multi crestini inca mai au TV-ul drept dumnezeu. Ce se zice acolo e sfant. Sondajele, statisticile sunt luate de bune. Evanghelistii lor nu sunt Matei, Luca, Marcu si Ioan, ci Esca, Mandruta, Maruta, Badea... S-au lasat cuprinsi de isterie. Daca pana ieri nu erau deranjati de caini, azi ii vad pe toti ca bestii ucigase ce trebuie batute la sange si starpite. In niciun caz sa se adune in adaposturi si sa se sterilizeze. Nu conteaza ce se intampla cu adevarat cu banii nostri...

NU este vorba de “atasament” fata de animale sau de sentimente – este vorba de a sta impotriva batjocoririi creatiei. De ce femeia care s-a apucat sa stranga caini de pe strada in capitala a fost arestata, pe cand cei care i-au ucis bestial sunt laudati? De ce nu se scandalizeaza nimeni la stiri cu pedofilie, batai in carciuma, incest, viol sau crima in plina strada? Este asta o tara crestina normala?
Asta e realitatea, se stie bine ca banii NU vor fi folositi la cumparerea injectiilor fatale si nedureroase... s-a dorit instigarea populatiei, trezirea demonilor ce dormeau, ca sa faca ei treaba veterinarilor. Se stie bine ca orice criminal si psihopat ajuns in arest a fost gasit vinovat si de cruzime contra animalelor.

Cunosc maici si calugari care au facut mici gesturi de mila fata de animale gasite pe drum. Sa le dam afara, ca sunt necrestini, nu? Paganii! Sa ii scoatem din calendar pe sfintii Serafim de Sarov, Sf Siluan, Sf Modest, Sf Vasile... cum adica sa se roage pentru animale?! (vedeti la finalul scrisorii) De ce acele articole au luat de la acesti sfinti numai ceea ce a convenit autorilor? Minciuna si denaturarea adevarului sunt crestinesti?
Am ajuns ca in “Marele Inchizitor”, cand Iisus vine a doua oara pe pamant, dar este scuipat in fata si rastignit iar!

Mare e lucrarea diavolului aici... multi, slabiti de ura ce le-o arata semenii lor, se vor indeparta de biserica, vazand ei ca se sustine varsarea sangelui si impietrirea inimii si ratiunii. Cum poate fi buna propaganda asta pro crima care starneste discordii intre crestini? Cei milosi si-au vazut mereu de treaba lor, nu au ridicat glasul fara motiv, nu au agresat pe nimeni. Cum ar putea, cu inima lor miloasa? Bineinteles, cei care au verticalitate si discernamant nu vor lasa credinta si biserica pt ca exista in ea cateva madulare uscate, iertat imi fie... Si ar fi bine sa mearga in continuare, sa se impartaseasca, sfidand voia demonilor.

De cand am devenit noi mai crestini ca sfintii?

Nu am blestemat pe nimeni, nu doresc raul nimanui, chiar daca ma umplu pacatele. Vreau doar ca toti oamenii, absolut toti, sa se trezeasca si sa se mantuiasca. Asa cum combatem atitudinea pro avort sau perversiunile sexuale, in calitate de crestin vreau sa combat si atitudinea aceasta anti-om, anti-creatie si anti-sfinti. Cine este pro “euthanasie” isi da acordul cu privire la crimele sangeroase ce se petrec, la bestialitate, scandaluri si jigniri, la dezbinare intre oameni.

Va rog, dragi crestini, drag cler, nu mai instigati la ura si nu mai demonizati. Nu va mai puneti impotriva lui Hristos si a sfintilor lui.

Cu mare intristare,

un om cu aceleasi drepturi ca si voi

(textul scrisorii a fost preluat de pe facebook)

Părintele Sofronie Saharov de la Essex și pisicile

 

În frumosul cadru natural al mănăstirii puteai vedea din când în când nişte pisici mari venind dintr-o pădure cu copaci uriaşi, aflată în vecină­tate, îndată ce ne vedeau pe noi, străinii, fugeau ca fulgerul. Păreau foarte sălbatice, deşi nu provo­cau teamă, fiind plăcute la vedere.

Îndată ce-l vedeau pe Părintele, scânceau ca nişte copii mici şi se duceau lângă el. Le mângâia cu bastonul, iar ele făceau tumbe.

Aşezase în diferite părţi ale curţii mici cutii, le umplea cu lapte, iar pisicile ştiau şi se duceau să-l bea.

Eu, neştiind cum să privesc viaţa şi comporta­mentul unui Părinte sfânt, mă întrebam prosteşte: de ce oare un Sfânt trebuie să îngrijească pisicile? Părintele, ca şi cum ar fi auzit gândurile mele, s-a întors în mod firesc spre mine şi deodată, conti­nuând parcă un dialog viu, mi-a răspuns gândului meu într-un mod foarte frumos:

        - Le este foame!... şi îşi urmă drumul.

Mi-a fost ruşine pentru inima mea cea împietrită.

De multe ori Părintele răspundea cu un cuvânt care te zguduia, şi atunci refăceai multe lucruri din lăuntrul tău, aşezându-le la locul potrivit lor.

 

(“Amintiri despre staretul Sofronie de la Essex” de Dumitra Daviti )
 

 

 

 

 

( fotografie pisica athonita: Bogdan Munteanu)

Parintele Rafail Noica

Abbot Tryphon / photo and short prayer

ARROW PRAYER
Short Prayer used in Personal Devotion / (alaturarea textului si a fotografiei a fost facuta de chiar Staretul Trifon)

Many Church Fathers taught the use of the "arrow prayer", deliberately short prayers for personal devotion that were easily remembered, and could communicate one's love for God, while see...king His help. They were like arrows being shot into the air, wholeheartedly demonstrating our sincerity in asking God's help. One of my personal favorites is an arrow prayer attributed to Saint Gregory Palamas.

Lord enlighten my darkness, Lord enlighten my darkness, Lord enlighten my darkness.....

This is the perfect prayer when seeking God's help in keeping His commandments, and doing battle with habitual sins. By this prayer we are asking that grace abound and transformation take place. It is a prayerful plea for God's mercy, and that He make us holy by coming quickly to our aid.

It is the perfect prayer to utter at the very moment we are receiving the Holy Mysteries of Christ's Body and Blood, the hot coals that burn within and bring about healing of body and soul, and illumine our heart. It is a prayer in which we confess before God that we are living in a state of darkness, and asking Him to dispel all that darkness which keeps us from attaining holiness, and communing with Him.

Love in Christ,
Abbot Tryphon / All-Merciful Saviour Monastery, Vashon Island in the Puget Sound, Seattle, Washington.

 

Parintele Nicolae Steinhardt - din "Jurnalul fericirii" (3)

…Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi şi pe toate. "
Dickens, Colind de Crăciun
Casa — parter şi etaj în stil olandez — unde locuiesc văduva doamnă Iosif, cele trei fiice ale ei, o bunică senzaţional de bătrână, încă o nepoată, o bucătăreasă şi două jupânese, e pe strada Justiţiei; îşi mai au domiciliul acolo patrusprezece pisici adulte şi nouă câini şoricari. Dintre pisicile adulte, de vârste diferite, sunt mereu gravide vreo câteva, iar prin colţuri se află coşuri cu noi prăsile: pui care abia au făcut ochi, vietăţi cu aspect de şoareci şi mâţişoare pufoase şi jucăuşe. Şoricarii se înmulţesc şi ei, cu mai puţină intensitate, dar constant. Între aceste două specii şi între toate aceste animale se creează complicate relaţii de rudenie, care l-ar ului (1966) pe Claude Levi-Strauss, răsturnându-i structurile endogamice. Pe scara interioară a casei — destul de prost luminată (clădirea întreagă-i cam părăginită) — este primejdios să circuli, furnicându-ţi între picioare tot felul de făpturi în diverse stadii ale creşterii. În sufragerie, la orele de masă, se adună în cercuri concentrice toate animalele.
Locuitoarele umane ale casei adoră câinii şi pisicile, le acordă cea mai devotată grijă şi le sunt roabe.
E ca într-o piesă de Noel Coward şi ca într-un roman de Dickens.
Se simte că asupra casei acesteia duhul lui Dumnezeu se lasă adeseori.

Parintele Nicolae Steinhardt - din "Jurnalul fericirii" (2)

Parintele Nicolae Steinhardt : “Moartea unui catel iubit e o tragedie pentru cine-i singur pe lume si slab in fata vietii” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pagina 128)

Parintele Nicolae Steinhardt - din "Jurnalul fericirii" (1)

Parintele Nicolae Steinhardt :

"Sufletul urcă mereu mai sus, curăţându-se, până la staţia terminus: locul de lumină şi Sufletul urcă mereu mai sus, curăţându-se, până la staţia terminus: locul de lumină şi verdeaţă, pajiştea înflorată, mişunând de căţei mici şi dolofani şi de pisicuţe albe cu fundă, acolo unde răsună acordurile divertismentelor lui Mozart şi se ostenesc îngerii cu aripi ai lui Liliom să ofere necontenit dulceţuri şi şerbet, acolo unde se află Dumnezeul cel adevărat, al pruncilor lăsaţi în sfârşit să vină, oricât de bătrâni de ani sau de împovăraţi de grele amintiri, să vadă pe Tatăl cu barba albă, la mijloc, pe Hristos purtător de stigmate şi cruce în dreapta, pe Duhul curăţitor şi alinător în stânga. "

Creștinismul "e o credinţă în care eu cred că cerul final nu e al matematicilor sau filosofiilor, ci al pletelor albe şi al căţeilor graşi şi al pisicuţelor cu fundă. (De vreme ce Domnul îi cheamă pe copii şi-şi aseamănă împărăţia cu ei, nu ar fi deloc de mirare să se afle într-însa ce le place lor.) Matematica e adevărată, ca şi dreptatea, ordinea, mecanica sferelor. Dar numai pe o porţiune. Sus de tot e altceva."

"Dacă-mi îngădui să vorbesc de o barbă albă, de animale, dulceţuri şi flori în cerul al nouălea nu o fac, desigur, dintr-un antropomorfism atât de extrem încât nu poate fi măcar bănuit, ci fiindcă mă gândesc la stări duhovniceşti a căror echivalenţă metaforică e cel mai bine redată prin căţeluşi, pisicuţe etc.
Aşa să fie? Nu cumva sunt nu numai stări, ci şi transfigurata lor materialitate?
Poate că nu stăruim îndeajuns asupra faptului că Ierusalimul ceresc nu va fi altă lume, ci tot aceasta, dezvrăjită, cu alte sensuri şi valori, la alte niveluri de curăţie şi intensitate, dar nu ruptă de imagistica proprie făpturilor create după chipul şi asemănarea divinităţii."

(Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii)

Sfantul Vlasie, episcopul din Sevasta, ocrotitorul si vindecatorul animalelor

               

... "In vremea persecutiilor pornite de imparatul Diocletian impotriva crestinilor, Sfantul Ierarh Vlasie s-a retras intr-o pestera pustie din Muntele Argheos. Acest munte era inconjurat de paduri, in care traiau multe animale. Acestea veneau adesea la pestera Sfantului Vlasie, precum vedem si in iconografie, pentru binecuvantare si vindecare.

 

In viata sfantului citim ca, odata, pe cand slugile imparatului vanau pe Muntele Argheos, ele vazura o multime de animale adunate la un loc; mult se minunara ei ca leii nu-i atingeau pe cerbi, iar ursii pe caprioare. Sfantul Vlasie a aflat despre venirea vanatorilor, drept pentru care a binecuvantat animalele si le-a spus: "Fugiti mai repede, sa nu va omoare vanatorii!" Cand s-au apropiat, vanatorii n-au mau vazut nici urma de fiara, in fata lor aparand doar un batran carunt. "Esti un vrajitor! Cum ai fermecat aceste animale, ca sa te asculte?", au spus ei. Sfantul insa le-a spus: "Nu sunt vrajitor. Eu sunt crestin din tinerete. Dusmanii credintei m-au alungat din oras. Mai bine traiesc cu fiarele salbatice, decat cu oamenii cei rai, dusmanii lui Hristos."

Multi ani a sihastrit Sfantul Vlasie si, in toti anii acestia, s-a rugat pentru oameni si pentru prigonitorii sai, de asemenea. In tot rastimpul acesta, animalele salbatice veneau la el, dupa bunatatea sa, dupa mangaiere si dragoste. In vremea pustniciei sale, sfantul a privegheat si s-a rugat neincetat, tamaduind indata pe toti cei care il cautat, precum si animalele bolnave din padure.
 

Prigonitorii sai, care nu incetasera sa il caute, l-au aflat in cele din urma, ramanand uluiti la vederea unui al doilea Rai, unde leii, tigrii, ursii si lupii traiau in buna pace in preajma sfantului. Vlasie si-a intampinat cu bucurie vrasmasii, stiind de mai inainte despre venirea lor. Fiind prins de soldatii romani, in timpul domniei imparatului Licinius, sfantul a fost aruncat in temnita si chinuit aspru." ...

 

 

Teodor Danalache

Despre St. John Maximovitch / Sfantul Ioan Maximovici

St. John Maximovitch / Sfantul Ioan Maximovici (1896 -1966)  locuia in San Francisco:

"At that time there was a veritable persecution of pigeons in San Francisco, due to the assumption that they carried some disease, and hundreds of them were poisoned or shot. I do not know these details. But I do remember vividly the beautiful white-feathered creature flying about the little bentdown... figure of the precious Saint, who not only loved this God-sent bird, but had some mystical contact with it. The bird appeared in his life when he endured the greatest of his earthly trials; it forbade his ascent to the other world, and some other mysteries I was told about. That feathered little creature of God was sent as a consolation to the sorrowing man of God, rendering him greater solace than men could do, who at that time were inflicting upon him his greatest pain. Men who hate men cannot understand how animals could be truly God-sent consolers. "

St. John Maximovitch: Animals are capable of giving what few men are able to

St. John Maximovitch said: "animals are capable of giving what few men are able to...unconditional love."

Sfantul Ioan Maximovici iubea animalele, dar mai ales cainii. Sfantul Ioan Maximovici de San Francisco (1896 -1966) este considerat de catre crestinii ortodocsi de pretutindeni, ca fiind cel mai mare sfant al secolului XX.

Din Viata Sfantului Teofil cel Nebun pentru Hristos - Despre tăurașul sfântului

Din Viata Sfantului Teofil cel Nebun pentru Hristos despre tăurașul sfântului:

"Neavând putinţa din pricina marii depărtări să meargă ades la Lavră şi să facă drumuri în oraş, fericitul şi-a făcut rost de un tăuraş negru pe care-l călătorea în sfântul lăcaş şi dădea, trecând prin oraş, pe la mănăstirea Bratski. Mai înainte însă de a vă vorbi despre tăuraş, trebuie să vă povestesc de unde a apărut... el. Atunci când pe fericitul a venit să-l viziteze Ivan Katkov (acelaşi negustor de vite din Podol care îi dăduse şi calul în vremea petrecerii sale în mănăstirea Bratski), acesta, după ce s-a spovedit şi i-a povestit fericitului despre treburile sale, a pomenit şi de un tăuraş tânăr pe care îl căpătase, foarte nărăvaş din fire.
-„Am cumpărat, batiuşca, un tăuraş. M-am gândit să-l opresc pentru mine, dar nu ştiu ce să fac cu el: a înnebunit vita cu totul, se repede la toţi cu coarnele. Vreau să-l tai, dar mi-e milă”.
-„Dă-mi-l mie…
-„Dumneavoastră?…Doamne miluieşte, dar nici nu poţi apropia de el! Câţi oameni nu a schilodit deja…”
-„Nu-i nimic…îl deprindem noi cu smerenia…”
-„Dar cum aşa…”
-„Foarte simplu…Apropie-te de el şi spune-i: Ei, tăuraşule! De acum nu mai eşti al meu, ci al părintelui Teofil. Pregăteşte-te să mergi la el în ospeţie…”
S-a făcut întocmai. După întoarcerea acasă, s-a apropiat de tăuraş, a repetat cuvintele pe care i le spusese fericitul iar tăuraşul, care până atunci pufnea şi se purta ca o fiară, s-a făcut blând ca un miel: a început să se gudure cu supuşenie şi să lingă mâna stăpânului. Atunci un lucrător i-a petrecut o frânghie în jurul coarnelor şi către seară, tăuraşul a fost încartiruit în Kitaiev, la părintele Teofil.
Primind tăuraşul, fericitul şi-a meşteşugit o teleagă mică şi la îndemână în spatele căreia şi-a aranjat o gheretă acoperită din pânză, şi a început să călătorească prin oraş în „echipaj cu boi”.Fericitul nu se aşeza niciodată cum trebuie, ci de-a-ndărătelea, cu spatele la bourean, şi fixând de teleagă un analog mic, se lăsa pe genunchi şi citea iubita lui Psaltire. Iată însă ce era uimitor: tăuraşul nu avea nici un fel de hăţuri, nici vizitiu, ci numai jugul, şi ghicind parcă voia stăpânului său, fără nici un fel de strigăte şi îndemnuri, îl ducea pe fericit acolo unde avea trebuinţă: fie în Podol, în mănăstirea Bratski, fie în Sfânta Lavră. Şi atâta era de isteţ, se spune, că nu o lua peste pietre, ci îndată ce vedea un muşuroi, vreo groapă sau vreun şanţ, ocolea neîntârziat, pentru a nu-l zdruncina pe bineplăcutul lui Dumnezeu…
De ce să ne minunăm că făptura necuvântătoare i se supunea fericitului fără să fie nevoie de bici, iar dobitocul cel sălbatic s-a făcut blând şi ascultător ca un miel înaintea lui? Pentru ce animalele sălbatice sunt aşa cumplite pe pământ? Din pricina cruzimii obiceiurilor omeneşti. Aduceţi-vă aminte de viaţa pe care o aveau în Rai protopărinţii noştri. Toată făptura însufleţită vedea în faţa lor chipul luminos al Dumnezeirii, şi fiarele cele mai cumplite, simţind minunata bună mireasmă a acelui chip, îşi plecau cu smerenie capul înaintea lui Adam. A păcătuit omul neascultând porunca lui Dumnezeu – îndată s-a întunecat în el şi chipul Dumnezeirii, iar făpturile necuvântătoare au încetat să-l mai cunoască şi să i se supună. Buna mireasmă a chipului a fost înlocuită de putoarea patimilor, şi omul însuţi s-a asemănat cu dobitoacele lipsite de înţelegere. Neascultarea sa faţă de Dumnezeu a fost pedepsită prin neascultarea făpturilor pământului faţă de el, iar omul însuşi a ajuns să se teamă de fiarele care cândva i se plecau la picioarele lui…Sfinţii însă, prin ascultarea lor faţă de poruncile Dumnezeieşti, au înnoit în ei chipul Dumnezeirii şi au reprimit darurile harului Domnului, au strălucit cu lumina şi curăţia de la început. De aceea şi fiarele cele mai cumplite, simţind iarăşi în om buna-mireasmă a curăţiei celei dintâi, au devenit ascultătoare faţă de el ca nişte miei blânzi. Acest fapt care este dovedit prin multe întâmplări din vieţile sfinţilor, poate fi întărit şi prin pilda pomenită mai sus; căci ce nu fac iubirea şi virtutea?… Să ne întoarcem însă la povestirea noastră."

"Mulţi îşi amintesc de acest tăuraş care nu stătea de obicei legat, ci se plimba prin curtea fericitului. Se spune că avea un instinct aproape suprafiresc şi putea simţi fără greş caracterul celor care veneau la părinte pentru binecuvântare: pe unii îi întâmpina neprietenos şi războinic, iar cu alţii se purta prietenos lăsându-i să treacă spre chilia fericitului.
În afară de iubirea şi compătimirea faţă de dobitoace şi păsări, părintele Teofil mai avea însă şi alte obiceiuri şi apucături."

Parintele Dumitru Staniloae: Delicatetea sfantului "se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor

Parintele Dumitru Staniloae:

Delicatetea sfantului "se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu ne­pasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda."

Sfantul Isaac Sirul: O inimă milostivă este o inimă care arde de iubire pentru întreaga creaţie, pentru oameni, păsări, animale, pentru toate creaturile

Sfantul Isaac Sirul:

„Ce este o inimă milostivă? Este o inimă care arde de iubire pentru întreaga creaţie, pentru oameni, păsări, animale, pentru toate creaturile. Cel care are o astfel de inimă nu poate vedea şi nici nu-şi poate aduce aminte de o vietate fără ca ochii săi să nu fie plini de lacrimi datorită milei nesfârşite care îi pune stapânire pe inimă,o inimă care este înduioşată şi care nu mai poate suporta să vadă sau să audă de la alţii de vreo suferinţă, chiar şi de cea mai mică durere care a fost pricinuită vreunei creaturi. De aceea, un astfel de om nu încetează niciodată să se roage pentru animale, pentru duşmanii adevărului, şi pentru cei ce-i fac rău, pentru ca aceştia să fie apăraţi şi purificaţi. Unul ca acesta se va ruga chiar şi pentru reptile, mişcat de nemăsurata milă care domneşte în inimile acelora care au ajuns una cu Dumnezeu”.

(in alta traducere)

Intrebat ce inseamna o inima plina de mila/iubire Sfantul Isaac Sirul raspunde:

"Arderea inimii pentru toata zidirea, pentru oameni, pasari, pentru dobitoace, pentru draci si toata faptura. In acest caz [al celui cu inima iubitoare], gandul la acestea si vederea lor fac sa curga din ochi siroaie de lacrimi. Din mila multa si apasatoare ce stapaneste inima, si din staruinta, inima se micsoreaza ...si nu mai poate rabda sau auzi, sau vedea vreo vatamare ori vreo intristare cat de mica, ivita in vreo faptura. Si pentru aceasta aduce rugaciune cu lacrimi in tot ceasul pentru cele necuvantatoare, pentru dusmanii adevarului si pentru cei ce-l vatama pe el [cel iubitor], ca sa fie paziti si iertati; la fel si pentru firea celor ce se tarasc pe pamant. Face aceasta din multa milostivire ce misca inima lui fara masura, dupa asemanarea lui Dumnezeu".

 

I.P.S. Andrei Andreicut

I.P.S. Andrei Andreicut, referindu-se la problema cainilor fara stapan in 18 septembrie 2013, a vorbit cu multa mila pentru ei si a citat din Sf. Ap. Pavel Epistola catre Romani 8.21-22

21. Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.
22. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum

Exista o carte, „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”

Exista o carte „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, scrisa de Monahul Simon de la Sf. Munte Athos. Deci neiubitorii de animale si uratorii de animale, nu sunt vocea Bisericii!
Din pacate, cartea nu este inca tradusa in limba romana.
Iata o parte din nota introductiva:

" În regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat. În urmă cu zece... ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului. Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci. Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului."

Traducere din limba greacă: Elena Dinu
Se va prelua cu specificarea sursei: Blogul Sfântul Munte Athos

Eutanasia - crestineasca sau nu? (pr. Adrian Patrascu)

Realizator TV - Codrut BURDUJAN
Invitat, pr. Adrian PATRASCU, Biserica "Sf. Nicolae" din Navodari

Preot ortodox, impotriva uciderii maidanezilor - Animale cu suflet, unii oameni fara constiinta! (pr. Marinel Padure)

Realizatorul emisiunii: Codrut BURDUJAN.
Invitat: pr. Marinel Padure, Biserica "Sf. Nectarie" din Constanta.

Sfantul Luca al Crimeei: Ce vom spune despre duhul animalelor?

Sfantul Luca al Crimeei: "Ce vom spune despre duhul animalelor?

Acestea, asemenea oamenilor, prin fire sunt purtătoare ale unui anume duh. Animale de aceeaşi specie pot fi curajoase ori temătoare, răutăcioase sau posomorâte, blânde şi vesele. Lor nu le sunt proprii formele superioare de înduhovnicire ca religiozitatea, simţul moral, cugetarea filozofică şi ştiinţifică sau percepţia rafinată artis...tică şi muzicală. Însă, dragostea şi muguri ai altruismului (generozitatea) şi, de asemenea, un simţ estetic le sunt caracteristice şi animalelor.

Lor nu le este proprie forma cea mai înaltă a dragostei, cea dumnezeiască, ci doar iubirea familială; însă, întru această dragoste, lebedele şi guguștiucii probabil că îi întrec şi pe oameni. Sunt cunoscute la perechile de lebede cazuri de suicid atunci când unul dintre parteneri a murit; lebăda rămasă în viaţă se înalţă sus de tot, îşi adună aripile şi cade la pământ, ca un bolovan."

Sfantul Luca al Crimeei: Si in animale, si in plante exista o particica a Duhului

Sfantul Luca al Crimeei: "Energia duhovni­ceasca, Duhul lui Dumnezeu, patrunde totul, sfinteste totul, insufleteste to­tul. Si in animale, si in plante exista o particica a Duhului, fiindca si in ele exista viata, iar unde este viata acolo este si Duhul Sfant. Impreuna cu viata toate au primit o suflare a Duhului Sfant. Si nu numai in fiintele vii, ci si in toata natura – natura pe care oamenii in mod gresit o numesc moarta, natura anorganica -, in stanci, in rauri, in valurile marii, in pustiurile nesfarsite – tra­ieste Duhul Sfant, fiindca El „pretutindenea este si toate le implineste“."

Sfântul Ioan Scărarul: Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor

Sfântul Ioan Scărarul: “Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea , căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor”

Sfantul Luca al Crimeei: Insa oare numai oamenii vor mosteni nemurirea?

Sfantul Luca al Crimeei / (Extras din cartea Puterea inimii, Editura Sophia)

Insa oare numai oamenii vor mosteni nemurirea? Marele cuvant: "Iata, noi le fac pe toate" (Apocalipsa 21, 5) se refera, desigur, nu doar la om, ci la intreaga creatie, cuprinde toata faptura. Am spus deja ca duhul animalelor - fie si in forma incipienta - este duh de viata si nu poate fi muritor, caci si el este de la Du...hul Sfant. Si la animale duhul este unit cu trupul ca si la oameni si de aceea avem tot temeiul sa ne asteptam ca si trupurile lor sa existe in noua zidire, in noua lume, dupa pieirea celei de acum.

Despre aceasta vorbeste si Apostolul Pavel in capitolul 8 al Epistolei catre Romani: "Pentru ca faptura asteapta cu nerabdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Caci faptura a fost supusa desertaciunii - nu de voia ei, ci din pricina aceluia care a supus-o - cu nadejde, pentru ca si faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum" (8,19-20).

Toata faptura ar fi trait in lumina si in bucurie, de nu ar fi schimbat caderea lui Adam intreaga devenire a lumii, insa in amarnica soarta a vietii care a luat inceput din voia pacatoasa a lui Adam, caruia Dumnezeu i-a supus faptura, aceasta a cazut in stricaciune, in neoranduiala si in suferinta. Si pentru faptura este nadejde ca in ziua proslavirii dreptilor - rascumparati de Hristos din robia stricaciunii - va fi izbavita si ea de suferinta si de stricaciune, adica se va face nestricacioasa.

In noul Ierusalim, in noua lume, isi vor afla loc si animalele; acolo nu va fi nimic necurat, iar noua zidire va dobandi indreptarea si sfintirea cea de demult, dupa Cuvantul lui Dumnezeu: "Si a vazut Dumnezeu toate cate facuse si iata erau bune foarte" (Facere 1, 31).

Desigur, pentru fapturi, nemurirea nu va avea aceeasi insemnatate ca si pentru om. Duhul lor primitiv nu poate sa sporeasca la nesfarsit si sa se desavarseasca moral. Pentru fapturile inferioare, viata vesnica va fi numai bucurie linistita in desfatarea noii straluciri a naturii si in partasie cu omul, care nu le va mai chinui si distruge. Omul va trai desavarsit si armonios in lumea nou zidita si intreaga faptura isi va afla loc intru aceasta. Amin! Amin