O TACTICA frecvent utilizata de suporterii infamei legi a uciderii este insinuarea existentei unei falii intre cei ce se opun exterminarii cainilor strazii si cei ce iubesc copiii. Astfel, multi dintre suporterii numitei legi (supranumita "a lui Ionut") alterneaza la tot pasul (cu o frecventa prea mare pentru a proveni dintr-o atitudine sincera) declaratiile de netarmurita dragoste fata de copii cu strigatele belicoase chemand la actiune nemiloasa si neintarziata a guvernului hingheresc (dar niciodata suficient de hingheresc in opinia lor) impotriva putin norocoaselor (si frecvent abuzatelor) animale ale strazii, relativizand crimele si abuzurile comise de cei ce considera ca si-au descoperit, prin acte groaznice, o chemare civica in materie de implementare a 'eutanasiei'. Iar jurnalismul galben, atat de raspandit mai nou pe meleagurile carpatine, functioneaza, in relatarile despre animalele strazii, ca o retea de megafoane stridente prin care se instiga la o ostilitate generala si razboi total.
Bineinteles, insinuarile lobby-ului anti-maidanez, imbracat in haina dragostei de om (mai ales cand numitul om se intampla sa fie hingher - oficial sau ‘freelancer’, asta nu conteaza atata timp cat se dovedeste a fi stahanovist in materie de exterminare) continua neperturbate de nimic, in nici un caz de cei care marturisesc o cultura a vietii neciuntita (pentru care dragostea de viata se aplica in mod necesar tuturor colturile Creatiei inradacinata in Logos). Astfel, suporterii holocaustului prietenilor omului ajunsi in strada sunt intr-o perpetua stare de tagada: pentru multi dintre cei angajati agresiv in politica uciderii, batutul cu pumnii in piept in materie de ordine civica si grija fata de copii si familie reprezenta un mecanism compensator subcontient in reactie la enorma densitate de ganduri de ucidere ce le le consuma neuronii in mod constant.
Insa cum "ucideti-i" nu prea da bine ca PR (in special in tarile civilizate), se incearca alternarea unor metode noi, cu speranta ametirii constiintelor expuse la ororile proiectului ucideri in masa: lumea trebuie sa stea linistita, pentru ca acolo sus exista lingai guvernamentali inzorzonati cu nume ce dau bine la public cum ar fi "responsabilitate civica" (cod pentru iresponsabilitate, cel putin prin expunerea, destructiva pe termen lung, a tinerilor la macabrul acestui macel), "mame pentru mame" (cod pentru "mame pentru ucidere" - care isi folosesc mult prea mult timp facand lobby pentru legea lui Ionut, si mult prea putin timp pentru adresarea adevaratelor orori din viata copiilor din Romania, care ocupa un loc infam - 1 (unu!) - in clasamentul european al copiilor abandonati, aparent in numar de 40000).
Si, daca asta nu e suficient, se arunca la bataie solutia ultima, cu speranta de a maximiza acceptarea legii uciderii de catre poporul dreptcredincios. Astfel, adevaruri profunde legate de credinta sunt aruncate in focul luptei. Acestea variaza de la “Omul este creat dupa Chipul si asemanarea lui Dumnezeu” (implicatia find ca indreptatirea atarna de partea omului si nu a animalelor), cu consecinta ca “sufletul omenesc este mai valoros decat intreg universul material”, la invocarea simbolului de credinta, “Pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire…” - iarasi, implicatia fiind aici ca Intruparea vizeaza oamenii, si nu animalele (sau, prin extensie, natura). Din pacate, in contextul particular al “crizei maidanezilor”, acestea sunt suspecte din start de luare a numelui Domnului in desert - reflectata in intentia putreda de folosire a adevarurilor adanci de credinta ca unelte, fie de agitatie/propovaduire a uciderii, fie de legitimizarea implicita a celor ce comit acte de abuz impotriva animalelor. Mai mult decat atat, invocarea lor in acest context nu reprezinta catusi de putin argumente valide, in sensul ca acceptarea lor nu atrage dupa sine in mod necesar acceptarea uciderii in masa a cainilor strazii (de abandonarea carora omul este singurul raspunzator). Din contra, se poate argument ca este mai probabil ca acceptarea lor sa conduca la o autentica opozitie crestina in fata chemarilor la participarea in holocaustul maidanezilor. O prezenta autentica a Chipului lui Dumnezeu in om nu inseamna o carte alba pentru un comportament arbitrar vis-a-vis de Creatie, ci mai degraba o pastorire-ingrijire a acesteia in duhul iubirii, fara de care, “nimic nu e”.
Nu orice dezaxat care intentioneaza sa-si testeze propriile “talente” in ale cruzimii, fluturandu-si sabia, pistolul sau funia, cu balele de anticipare prosteasca risipindu-i-se pe langa colturile gurii in asteptarea primului catel ratacitor care va avea proasta inspiratie sa-i intre in colimator, poate pretinde acoperire in baza “continerii” Chipului lui Dumnezeu. Nimeni nu “poseda” Chipul, iar acesta nu este o comoditate si in consecinta nu poate fi folosit ca “moneda de schimb” prin care sa-ti legitimezi toate murdariile in care te angajezi vis-a-vis de natura, fie acestea in gandire/intentie, in simtire, sau in faptuire. Din contra, o intelegere traitoare a adevarului de credinta legat de Chip si asemanare va arata ca intentia de abuz al Creatiei in orice forma intuneca Chipul si arunca in ridicol orice referinta legitimizatoare ce-L invoca.
Cu toate ca este un adanc adevar in pronuntarea potrivit careia “toate galaxiile nu se pot compara cu sufletul unui om” (remarca a PF Daniel in Septembrie 2013), putini ar putea sa articuleze aici – elaborand dincolo de clisee - raspunsuri coerent la intrebari ca “de ce nu se pot compara?” sau “care sunt consecintele acestei incomparabilitati?”… Iar misterul frumusetii unice sufletului uman, a luminii transcendente a acestuia, a bunatatii ascunse in adanc, se risipeste in neant (alaturi de frumoasa pronuntare despe suflet tronand peste galaxii – care devineo vorba goala) atunci cand persoana umana consimte (in gand/intentie), la desfigurarea Creatiei (care are si ea propria lumina, ancorata in loghii Creatiei - particelele din Logos ce daruiesc temei, ratiune de a fi, oricarei fiinte create).
Nu ma refer aici numai la cei ce maltrateaza, cu o cruzime criminala, animalele strazii, ci in special (parafrazand si adaptand situatiei prezente un pasaj memorabil din C.S. Lewis) la ”birocratii erei manageriale”, la guvernantii si parlamentarii nostri ce-si fac veacul in “birouri curate cu mocheta, bine incalzite si bine iluminate”, din comfortul carora au hotarat, prin Legea 258/2013 (de revansa a bipezilor), s-o puna de-o alianta lucrativa cu mafia hinghereasca. Aceasta lege a turnat gaz peste deja existentul foc mocnit al unei neaose culturi de abuz si neglijenta in raport cu animalele. In asemenea conditii , “generoasa” oferta facuta maidanezilor (care, evident, nu pot sa o refuze), carora le sunt acordate 14 zile de suferinta in infamele adaposturi de exterminare (conducatorii carora au dezvoltat o alergie crunta la controlul public) pana la ucidere sau adoptie (ingreunata, prin “normele” guvernului hingheresc , pana intr-o zona de absurd birocratic Kafkian) devine praf in ochi, si o palma data romanilor a caror sensibilitate ii face sa rejecteze acest construct legislativ hingheresc. Cu alte cuvinte, legea 258 reprezinta, gratie managerilor vremelnici ai Romaniei, inca o alta piesa (pretins “correcta politic”) intr-un edificiu al cruzimii si nesimtirii umane in raport cu nenorocoasele animale ale strazii.
As incheia cu un mic exercitiu, in care vom zabovi initial la imensitatea cosmosului si la structurile sale indepartate. Odata ce am stat sufficient de mult cu mintea acolo, la aceasta geografie cosmica de “deep field”, sa ne rotim gandurile, sau imaginatia, la un caine al strazii. Bland si speriat (cel mai probabil), pe o strada sau pe un camp, cu speranta ca cineva il va place si il va sprijini in eforturile sale de a trai… Daca nu vom descoperi , intr-o fulgerare mentala surprinzatoare, un adevarat miracol in “mica diferenta” intre simpla existenta a maidanezului si fundalul glacial al cosmosului indepartat, inseamna ca nu avem nici o sansa sa apreciem (sau sa descoperim inteles in) miracolul din “marea diferenta” intre sufletul omului (pastor iubitor al Creatiei, asa trebuie dupa Chip si asemanare) si numitul covor galactic. Exercitiul se poate repeta, inlocuind maidanezul cu alte finite vii, cum ar fi o albina… un brad… o vanata: astfel, sa incercam descoperirea miracolului in “cele mici” si prin aceasta sa ne vindecam de impietrirea inimii, prin compasiune si dragoste fata de Creatie.
(sursa: http://mihaicaragiu.blogspot.ro/2014/04/de-la-mic-la-mare-maidanezi-si-galaxii.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu