Părintele Sofronie Saharov de la Essex și pisicile

 

În frumosul cadru natural al mănăstirii puteai vedea din când în când nişte pisici mari venind dintr-o pădure cu copaci uriaşi, aflată în vecină­tate, îndată ce ne vedeau pe noi, străinii, fugeau ca fulgerul. Păreau foarte sălbatice, deşi nu provo­cau teamă, fiind plăcute la vedere.

Îndată ce-l vedeau pe Părintele, scânceau ca nişte copii mici şi se duceau lângă el. Le mângâia cu bastonul, iar ele făceau tumbe.

Aşezase în diferite părţi ale curţii mici cutii, le umplea cu lapte, iar pisicile ştiau şi se duceau să-l bea.

Eu, neştiind cum să privesc viaţa şi comporta­mentul unui Părinte sfânt, mă întrebam prosteşte: de ce oare un Sfânt trebuie să îngrijească pisicile? Părintele, ca şi cum ar fi auzit gândurile mele, s-a întors în mod firesc spre mine şi deodată, conti­nuând parcă un dialog viu, mi-a răspuns gândului meu într-un mod foarte frumos:

        - Le este foame!... şi îşi urmă drumul.

Mi-a fost ruşine pentru inima mea cea împietrită.

De multe ori Părintele răspundea cu un cuvânt care te zguduia, şi atunci refăceai multe lucruri din lăuntrul tău, aşezându-le la locul potrivit lor.

 

(“Amintiri despre staretul Sofronie de la Essex” de Dumitra Daviti )
 

 

 

 

 

( fotografie pisica athonita: Bogdan Munteanu)

Parintele Rafail Noica

Abbot Tryphon / photo and short prayer

ARROW PRAYER
Short Prayer used in Personal Devotion / (alaturarea textului si a fotografiei a fost facuta de chiar Staretul Trifon)

Many Church Fathers taught the use of the "arrow prayer", deliberately short prayers for personal devotion that were easily remembered, and could communicate one's love for God, while see...king His help. They were like arrows being shot into the air, wholeheartedly demonstrating our sincerity in asking God's help. One of my personal favorites is an arrow prayer attributed to Saint Gregory Palamas.

Lord enlighten my darkness, Lord enlighten my darkness, Lord enlighten my darkness.....

This is the perfect prayer when seeking God's help in keeping His commandments, and doing battle with habitual sins. By this prayer we are asking that grace abound and transformation take place. It is a prayerful plea for God's mercy, and that He make us holy by coming quickly to our aid.

It is the perfect prayer to utter at the very moment we are receiving the Holy Mysteries of Christ's Body and Blood, the hot coals that burn within and bring about healing of body and soul, and illumine our heart. It is a prayer in which we confess before God that we are living in a state of darkness, and asking Him to dispel all that darkness which keeps us from attaining holiness, and communing with Him.

Love in Christ,
Abbot Tryphon / All-Merciful Saviour Monastery, Vashon Island in the Puget Sound, Seattle, Washington.

 

Parintele Nicolae Steinhardt - din "Jurnalul fericirii" (3)

…Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi şi pe toate. "
Dickens, Colind de Crăciun
Casa — parter şi etaj în stil olandez — unde locuiesc văduva doamnă Iosif, cele trei fiice ale ei, o bunică senzaţional de bătrână, încă o nepoată, o bucătăreasă şi două jupânese, e pe strada Justiţiei; îşi mai au domiciliul acolo patrusprezece pisici adulte şi nouă câini şoricari. Dintre pisicile adulte, de vârste diferite, sunt mereu gravide vreo câteva, iar prin colţuri se află coşuri cu noi prăsile: pui care abia au făcut ochi, vietăţi cu aspect de şoareci şi mâţişoare pufoase şi jucăuşe. Şoricarii se înmulţesc şi ei, cu mai puţină intensitate, dar constant. Între aceste două specii şi între toate aceste animale se creează complicate relaţii de rudenie, care l-ar ului (1966) pe Claude Levi-Strauss, răsturnându-i structurile endogamice. Pe scara interioară a casei — destul de prost luminată (clădirea întreagă-i cam părăginită) — este primejdios să circuli, furnicându-ţi între picioare tot felul de făpturi în diverse stadii ale creşterii. În sufragerie, la orele de masă, se adună în cercuri concentrice toate animalele.
Locuitoarele umane ale casei adoră câinii şi pisicile, le acordă cea mai devotată grijă şi le sunt roabe.
E ca într-o piesă de Noel Coward şi ca într-un roman de Dickens.
Se simte că asupra casei acesteia duhul lui Dumnezeu se lasă adeseori.

Parintele Nicolae Steinhardt - din "Jurnalul fericirii" (2)

Parintele Nicolae Steinhardt : “Moartea unui catel iubit e o tragedie pentru cine-i singur pe lume si slab in fata vietii” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pagina 128)

Parintele Nicolae Steinhardt - din "Jurnalul fericirii" (1)

Parintele Nicolae Steinhardt :

"Sufletul urcă mereu mai sus, curăţându-se, până la staţia terminus: locul de lumină şi Sufletul urcă mereu mai sus, curăţându-se, până la staţia terminus: locul de lumină şi verdeaţă, pajiştea înflorată, mişunând de căţei mici şi dolofani şi de pisicuţe albe cu fundă, acolo unde răsună acordurile divertismentelor lui Mozart şi se ostenesc îngerii cu aripi ai lui Liliom să ofere necontenit dulceţuri şi şerbet, acolo unde se află Dumnezeul cel adevărat, al pruncilor lăsaţi în sfârşit să vină, oricât de bătrâni de ani sau de împovăraţi de grele amintiri, să vadă pe Tatăl cu barba albă, la mijloc, pe Hristos purtător de stigmate şi cruce în dreapta, pe Duhul curăţitor şi alinător în stânga. "

Creștinismul "e o credinţă în care eu cred că cerul final nu e al matematicilor sau filosofiilor, ci al pletelor albe şi al căţeilor graşi şi al pisicuţelor cu fundă. (De vreme ce Domnul îi cheamă pe copii şi-şi aseamănă împărăţia cu ei, nu ar fi deloc de mirare să se afle într-însa ce le place lor.) Matematica e adevărată, ca şi dreptatea, ordinea, mecanica sferelor. Dar numai pe o porţiune. Sus de tot e altceva."

"Dacă-mi îngădui să vorbesc de o barbă albă, de animale, dulceţuri şi flori în cerul al nouălea nu o fac, desigur, dintr-un antropomorfism atât de extrem încât nu poate fi măcar bănuit, ci fiindcă mă gândesc la stări duhovniceşti a căror echivalenţă metaforică e cel mai bine redată prin căţeluşi, pisicuţe etc.
Aşa să fie? Nu cumva sunt nu numai stări, ci şi transfigurata lor materialitate?
Poate că nu stăruim îndeajuns asupra faptului că Ierusalimul ceresc nu va fi altă lume, ci tot aceasta, dezvrăjită, cu alte sensuri şi valori, la alte niveluri de curăţie şi intensitate, dar nu ruptă de imagistica proprie făpturilor create după chipul şi asemănarea divinităţii."

(Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii)

Sfantul Vlasie, episcopul din Sevasta, ocrotitorul si vindecatorul animalelor

               

... "In vremea persecutiilor pornite de imparatul Diocletian impotriva crestinilor, Sfantul Ierarh Vlasie s-a retras intr-o pestera pustie din Muntele Argheos. Acest munte era inconjurat de paduri, in care traiau multe animale. Acestea veneau adesea la pestera Sfantului Vlasie, precum vedem si in iconografie, pentru binecuvantare si vindecare.

 

In viata sfantului citim ca, odata, pe cand slugile imparatului vanau pe Muntele Argheos, ele vazura o multime de animale adunate la un loc; mult se minunara ei ca leii nu-i atingeau pe cerbi, iar ursii pe caprioare. Sfantul Vlasie a aflat despre venirea vanatorilor, drept pentru care a binecuvantat animalele si le-a spus: "Fugiti mai repede, sa nu va omoare vanatorii!" Cand s-au apropiat, vanatorii n-au mau vazut nici urma de fiara, in fata lor aparand doar un batran carunt. "Esti un vrajitor! Cum ai fermecat aceste animale, ca sa te asculte?", au spus ei. Sfantul insa le-a spus: "Nu sunt vrajitor. Eu sunt crestin din tinerete. Dusmanii credintei m-au alungat din oras. Mai bine traiesc cu fiarele salbatice, decat cu oamenii cei rai, dusmanii lui Hristos."

Multi ani a sihastrit Sfantul Vlasie si, in toti anii acestia, s-a rugat pentru oameni si pentru prigonitorii sai, de asemenea. In tot rastimpul acesta, animalele salbatice veneau la el, dupa bunatatea sa, dupa mangaiere si dragoste. In vremea pustniciei sale, sfantul a privegheat si s-a rugat neincetat, tamaduind indata pe toti cei care il cautat, precum si animalele bolnave din padure.
 

Prigonitorii sai, care nu incetasera sa il caute, l-au aflat in cele din urma, ramanand uluiti la vederea unui al doilea Rai, unde leii, tigrii, ursii si lupii traiau in buna pace in preajma sfantului. Vlasie si-a intampinat cu bucurie vrasmasii, stiind de mai inainte despre venirea lor. Fiind prins de soldatii romani, in timpul domniei imparatului Licinius, sfantul a fost aruncat in temnita si chinuit aspru." ...

 

 

Teodor Danalache

Despre St. John Maximovitch / Sfantul Ioan Maximovici

St. John Maximovitch / Sfantul Ioan Maximovici (1896 -1966)  locuia in San Francisco:

"At that time there was a veritable persecution of pigeons in San Francisco, due to the assumption that they carried some disease, and hundreds of them were poisoned or shot. I do not know these details. But I do remember vividly the beautiful white-feathered creature flying about the little bentdown... figure of the precious Saint, who not only loved this God-sent bird, but had some mystical contact with it. The bird appeared in his life when he endured the greatest of his earthly trials; it forbade his ascent to the other world, and some other mysteries I was told about. That feathered little creature of God was sent as a consolation to the sorrowing man of God, rendering him greater solace than men could do, who at that time were inflicting upon him his greatest pain. Men who hate men cannot understand how animals could be truly God-sent consolers. "

St. John Maximovitch: Animals are capable of giving what few men are able to

St. John Maximovitch said: "animals are capable of giving what few men are able to...unconditional love."

Sfantul Ioan Maximovici iubea animalele, dar mai ales cainii. Sfantul Ioan Maximovici de San Francisco (1896 -1966) este considerat de catre crestinii ortodocsi de pretutindeni, ca fiind cel mai mare sfant al secolului XX.

Din Viata Sfantului Teofil cel Nebun pentru Hristos - Despre tăurașul sfântului

Din Viata Sfantului Teofil cel Nebun pentru Hristos despre tăurașul sfântului:

"Neavând putinţa din pricina marii depărtări să meargă ades la Lavră şi să facă drumuri în oraş, fericitul şi-a făcut rost de un tăuraş negru pe care-l călătorea în sfântul lăcaş şi dădea, trecând prin oraş, pe la mănăstirea Bratski. Mai înainte însă de a vă vorbi despre tăuraş, trebuie să vă povestesc de unde a apărut... el. Atunci când pe fericitul a venit să-l viziteze Ivan Katkov (acelaşi negustor de vite din Podol care îi dăduse şi calul în vremea petrecerii sale în mănăstirea Bratski), acesta, după ce s-a spovedit şi i-a povestit fericitului despre treburile sale, a pomenit şi de un tăuraş tânăr pe care îl căpătase, foarte nărăvaş din fire.
-„Am cumpărat, batiuşca, un tăuraş. M-am gândit să-l opresc pentru mine, dar nu ştiu ce să fac cu el: a înnebunit vita cu totul, se repede la toţi cu coarnele. Vreau să-l tai, dar mi-e milă”.
-„Dă-mi-l mie…
-„Dumneavoastră?…Doamne miluieşte, dar nici nu poţi apropia de el! Câţi oameni nu a schilodit deja…”
-„Nu-i nimic…îl deprindem noi cu smerenia…”
-„Dar cum aşa…”
-„Foarte simplu…Apropie-te de el şi spune-i: Ei, tăuraşule! De acum nu mai eşti al meu, ci al părintelui Teofil. Pregăteşte-te să mergi la el în ospeţie…”
S-a făcut întocmai. După întoarcerea acasă, s-a apropiat de tăuraş, a repetat cuvintele pe care i le spusese fericitul iar tăuraşul, care până atunci pufnea şi se purta ca o fiară, s-a făcut blând ca un miel: a început să se gudure cu supuşenie şi să lingă mâna stăpânului. Atunci un lucrător i-a petrecut o frânghie în jurul coarnelor şi către seară, tăuraşul a fost încartiruit în Kitaiev, la părintele Teofil.
Primind tăuraşul, fericitul şi-a meşteşugit o teleagă mică şi la îndemână în spatele căreia şi-a aranjat o gheretă acoperită din pânză, şi a început să călătorească prin oraş în „echipaj cu boi”.Fericitul nu se aşeza niciodată cum trebuie, ci de-a-ndărătelea, cu spatele la bourean, şi fixând de teleagă un analog mic, se lăsa pe genunchi şi citea iubita lui Psaltire. Iată însă ce era uimitor: tăuraşul nu avea nici un fel de hăţuri, nici vizitiu, ci numai jugul, şi ghicind parcă voia stăpânului său, fără nici un fel de strigăte şi îndemnuri, îl ducea pe fericit acolo unde avea trebuinţă: fie în Podol, în mănăstirea Bratski, fie în Sfânta Lavră. Şi atâta era de isteţ, se spune, că nu o lua peste pietre, ci îndată ce vedea un muşuroi, vreo groapă sau vreun şanţ, ocolea neîntârziat, pentru a nu-l zdruncina pe bineplăcutul lui Dumnezeu…
De ce să ne minunăm că făptura necuvântătoare i se supunea fericitului fără să fie nevoie de bici, iar dobitocul cel sălbatic s-a făcut blând şi ascultător ca un miel înaintea lui? Pentru ce animalele sălbatice sunt aşa cumplite pe pământ? Din pricina cruzimii obiceiurilor omeneşti. Aduceţi-vă aminte de viaţa pe care o aveau în Rai protopărinţii noştri. Toată făptura însufleţită vedea în faţa lor chipul luminos al Dumnezeirii, şi fiarele cele mai cumplite, simţind minunata bună mireasmă a acelui chip, îşi plecau cu smerenie capul înaintea lui Adam. A păcătuit omul neascultând porunca lui Dumnezeu – îndată s-a întunecat în el şi chipul Dumnezeirii, iar făpturile necuvântătoare au încetat să-l mai cunoască şi să i se supună. Buna mireasmă a chipului a fost înlocuită de putoarea patimilor, şi omul însuţi s-a asemănat cu dobitoacele lipsite de înţelegere. Neascultarea sa faţă de Dumnezeu a fost pedepsită prin neascultarea făpturilor pământului faţă de el, iar omul însuşi a ajuns să se teamă de fiarele care cândva i se plecau la picioarele lui…Sfinţii însă, prin ascultarea lor faţă de poruncile Dumnezeieşti, au înnoit în ei chipul Dumnezeirii şi au reprimit darurile harului Domnului, au strălucit cu lumina şi curăţia de la început. De aceea şi fiarele cele mai cumplite, simţind iarăşi în om buna-mireasmă a curăţiei celei dintâi, au devenit ascultătoare faţă de el ca nişte miei blânzi. Acest fapt care este dovedit prin multe întâmplări din vieţile sfinţilor, poate fi întărit şi prin pilda pomenită mai sus; căci ce nu fac iubirea şi virtutea?… Să ne întoarcem însă la povestirea noastră."

"Mulţi îşi amintesc de acest tăuraş care nu stătea de obicei legat, ci se plimba prin curtea fericitului. Se spune că avea un instinct aproape suprafiresc şi putea simţi fără greş caracterul celor care veneau la părinte pentru binecuvântare: pe unii îi întâmpina neprietenos şi războinic, iar cu alţii se purta prietenos lăsându-i să treacă spre chilia fericitului.
În afară de iubirea şi compătimirea faţă de dobitoace şi păsări, părintele Teofil mai avea însă şi alte obiceiuri şi apucături."

Parintele Dumitru Staniloae: Delicatetea sfantului "se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor

Parintele Dumitru Staniloae:

Delicatetea sfantului "se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu ne­pasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda."

Sfantul Isaac Sirul: O inimă milostivă este o inimă care arde de iubire pentru întreaga creaţie, pentru oameni, păsări, animale, pentru toate creaturile

Sfantul Isaac Sirul:

„Ce este o inimă milostivă? Este o inimă care arde de iubire pentru întreaga creaţie, pentru oameni, păsări, animale, pentru toate creaturile. Cel care are o astfel de inimă nu poate vedea şi nici nu-şi poate aduce aminte de o vietate fără ca ochii săi să nu fie plini de lacrimi datorită milei nesfârşite care îi pune stapânire pe inimă,o inimă care este înduioşată şi care nu mai poate suporta să vadă sau să audă de la alţii de vreo suferinţă, chiar şi de cea mai mică durere care a fost pricinuită vreunei creaturi. De aceea, un astfel de om nu încetează niciodată să se roage pentru animale, pentru duşmanii adevărului, şi pentru cei ce-i fac rău, pentru ca aceştia să fie apăraţi şi purificaţi. Unul ca acesta se va ruga chiar şi pentru reptile, mişcat de nemăsurata milă care domneşte în inimile acelora care au ajuns una cu Dumnezeu”.

(in alta traducere)

Intrebat ce inseamna o inima plina de mila/iubire Sfantul Isaac Sirul raspunde:

"Arderea inimii pentru toata zidirea, pentru oameni, pasari, pentru dobitoace, pentru draci si toata faptura. In acest caz [al celui cu inima iubitoare], gandul la acestea si vederea lor fac sa curga din ochi siroaie de lacrimi. Din mila multa si apasatoare ce stapaneste inima, si din staruinta, inima se micsoreaza ...si nu mai poate rabda sau auzi, sau vedea vreo vatamare ori vreo intristare cat de mica, ivita in vreo faptura. Si pentru aceasta aduce rugaciune cu lacrimi in tot ceasul pentru cele necuvantatoare, pentru dusmanii adevarului si pentru cei ce-l vatama pe el [cel iubitor], ca sa fie paziti si iertati; la fel si pentru firea celor ce se tarasc pe pamant. Face aceasta din multa milostivire ce misca inima lui fara masura, dupa asemanarea lui Dumnezeu".

 

I.P.S. Andrei Andreicut

I.P.S. Andrei Andreicut, referindu-se la problema cainilor fara stapan in 18 septembrie 2013, a vorbit cu multa mila pentru ei si a citat din Sf. Ap. Pavel Epistola catre Romani 8.21-22

21. Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.
22. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum

Exista o carte, „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”

Exista o carte „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, scrisa de Monahul Simon de la Sf. Munte Athos. Deci neiubitorii de animale si uratorii de animale, nu sunt vocea Bisericii!
Din pacate, cartea nu este inca tradusa in limba romana.
Iata o parte din nota introductiva:

" În regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat. În urmă cu zece... ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului. Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci. Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului."

Traducere din limba greacă: Elena Dinu
Se va prelua cu specificarea sursei: Blogul Sfântul Munte Athos

Eutanasia - crestineasca sau nu? (pr. Adrian Patrascu)

Realizator TV - Codrut BURDUJAN
Invitat, pr. Adrian PATRASCU, Biserica "Sf. Nicolae" din Navodari

Preot ortodox, impotriva uciderii maidanezilor - Animale cu suflet, unii oameni fara constiinta! (pr. Marinel Padure)

Realizatorul emisiunii: Codrut BURDUJAN.
Invitat: pr. Marinel Padure, Biserica "Sf. Nectarie" din Constanta.

Sfantul Luca al Crimeei: Ce vom spune despre duhul animalelor?

Sfantul Luca al Crimeei: "Ce vom spune despre duhul animalelor?

Acestea, asemenea oamenilor, prin fire sunt purtătoare ale unui anume duh. Animale de aceeaşi specie pot fi curajoase ori temătoare, răutăcioase sau posomorâte, blânde şi vesele. Lor nu le sunt proprii formele superioare de înduhovnicire ca religiozitatea, simţul moral, cugetarea filozofică şi ştiinţifică sau percepţia rafinată artis...tică şi muzicală. Însă, dragostea şi muguri ai altruismului (generozitatea) şi, de asemenea, un simţ estetic le sunt caracteristice şi animalelor.

Lor nu le este proprie forma cea mai înaltă a dragostei, cea dumnezeiască, ci doar iubirea familială; însă, întru această dragoste, lebedele şi guguștiucii probabil că îi întrec şi pe oameni. Sunt cunoscute la perechile de lebede cazuri de suicid atunci când unul dintre parteneri a murit; lebăda rămasă în viaţă se înalţă sus de tot, îşi adună aripile şi cade la pământ, ca un bolovan."

Sfantul Luca al Crimeei: Si in animale, si in plante exista o particica a Duhului

Sfantul Luca al Crimeei: "Energia duhovni­ceasca, Duhul lui Dumnezeu, patrunde totul, sfinteste totul, insufleteste to­tul. Si in animale, si in plante exista o particica a Duhului, fiindca si in ele exista viata, iar unde este viata acolo este si Duhul Sfant. Impreuna cu viata toate au primit o suflare a Duhului Sfant. Si nu numai in fiintele vii, ci si in toata natura – natura pe care oamenii in mod gresit o numesc moarta, natura anorganica -, in stanci, in rauri, in valurile marii, in pustiurile nesfarsite – tra­ieste Duhul Sfant, fiindca El „pretutindenea este si toate le implineste“."

Sfântul Ioan Scărarul: Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor

Sfântul Ioan Scărarul: “Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea , căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor”

Sfantul Luca al Crimeei: Insa oare numai oamenii vor mosteni nemurirea?

Sfantul Luca al Crimeei / (Extras din cartea Puterea inimii, Editura Sophia)

Insa oare numai oamenii vor mosteni nemurirea? Marele cuvant: "Iata, noi le fac pe toate" (Apocalipsa 21, 5) se refera, desigur, nu doar la om, ci la intreaga creatie, cuprinde toata faptura. Am spus deja ca duhul animalelor - fie si in forma incipienta - este duh de viata si nu poate fi muritor, caci si el este de la Du...hul Sfant. Si la animale duhul este unit cu trupul ca si la oameni si de aceea avem tot temeiul sa ne asteptam ca si trupurile lor sa existe in noua zidire, in noua lume, dupa pieirea celei de acum.

Despre aceasta vorbeste si Apostolul Pavel in capitolul 8 al Epistolei catre Romani: "Pentru ca faptura asteapta cu nerabdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Caci faptura a fost supusa desertaciunii - nu de voia ei, ci din pricina aceluia care a supus-o - cu nadejde, pentru ca si faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum" (8,19-20).

Toata faptura ar fi trait in lumina si in bucurie, de nu ar fi schimbat caderea lui Adam intreaga devenire a lumii, insa in amarnica soarta a vietii care a luat inceput din voia pacatoasa a lui Adam, caruia Dumnezeu i-a supus faptura, aceasta a cazut in stricaciune, in neoranduiala si in suferinta. Si pentru faptura este nadejde ca in ziua proslavirii dreptilor - rascumparati de Hristos din robia stricaciunii - va fi izbavita si ea de suferinta si de stricaciune, adica se va face nestricacioasa.

In noul Ierusalim, in noua lume, isi vor afla loc si animalele; acolo nu va fi nimic necurat, iar noua zidire va dobandi indreptarea si sfintirea cea de demult, dupa Cuvantul lui Dumnezeu: "Si a vazut Dumnezeu toate cate facuse si iata erau bune foarte" (Facere 1, 31).

Desigur, pentru fapturi, nemurirea nu va avea aceeasi insemnatate ca si pentru om. Duhul lor primitiv nu poate sa sporeasca la nesfarsit si sa se desavarseasca moral. Pentru fapturile inferioare, viata vesnica va fi numai bucurie linistita in desfatarea noii straluciri a naturii si in partasie cu omul, care nu le va mai chinui si distruge. Omul va trai desavarsit si armonios in lumea nou zidita si intreaga faptura isi va afla loc intru aceasta. Amin! Amin

 

Feodor Dostoievski: Iubeste animalele!

Feodor Dostoievski: „Iubeste animalele! Dumnezeu le-a dat gandire rudimentara si bucurie netulburata. Nu le deranja bucuria, nu le hartui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra impotriva intentiei lui Dumnezeu. Omule, nu te mandri cu superioritatea fata de animale, ele nu au pacat, dar tu, cu maretia ta pangaresti pamantul prin existenta ta si iti lasi urmele prostiei dupa tine -aceasta e dovada adevarata pentru aproape fiecare dintre noi.”

 

Despre aceasta pagina

Aceasta pagina este un contraargument pentru cei care se exprima in favoarea uciderii cainilor maidanezi invocandu-L pe Dumnezeu ca fiind de partea lor.
Noi nu suntem pentru uciderea sau eutanasierea cainilor maidanezi, ci pentru sterilizarea si adapostirea lor in locuri special amenajate si imprejmuite.

Părintele Cleopa: Cine ucide un câine, va chema asupra lui, mare blestem de la Dumnezeu

Părintele Ilie Cleopa:
”Cine ucide un câine, va chema asupra lui, mare blestem de la Dumnezeu, caci dintru inceputuri, El l-a lasat pe câine ca paznic si protector al omului si al gospodăriei sale!”

Părintele Ilarion Argatu: Este pacat strigător la cer sa chinui animalele

Întrebare: Este pacat sa chinui si sa omori animale ?
Pr. Ilarion Argatu: Este pacat strigător la cer sa chinui animalele prin : foame, sete, frig, bataie si ucidere. Dumnezeu a creat animalele pentru hrana omului, altele pentru a-l ajuta pe om la munca, altele pentru a-l pazi pe om. Dumnezeu l-a pus pe om stapan peste animale si va da socoteala omul, pentru felul cum a avut grija de ele.

(din cartea “500 răspunsuri duhovniceşti la întrebările credincioşilor ale părintelui Ilarion Argatu”, autor pr. Ioan Vargatu, Ed. Mila creştina, 2011)

Sfantul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul animalelor si al Bucurestiului pentru catelusii nostri prigoniti!

Sa ne rugam Sfantului DIMITRIE BASARABOV, ocrotitorul animalelor si al Bucurestiului pentru catelusii nostri prigoniti!

"Una din intamplarile pentru care era considerat un sfant, un inger pe pamant, a fost aceea cand Dimitrie, urmarindu-si turma, din nebagare de seama a strivit sub incaltarile sale un cuib de pasari, ucigand toti puii golasi. Ca sa-si pedeps...easca picioarele criminale, Dimitrie s-a descaltat si trei ani in sir si-a pascut vitele descult, vara si iarna. Umbla descult printre pietre si maracini, pamant parjolit de arsita si sloiuri de gheata, in chip de ispasire.
Dar aceasta penitenta i s-a parut prea blanda. Cunoscand din drumurile sale de pastor o pestera unde-si avea salasul o manastire, el s-a dedicat vietii monahale, atat de aproape de sufletul sau neprihanit. Dimitrie renunta la toate desfatarile cu care se indeletniceau tinerii de seama lui, refuza lucrurile vremelnice, trecatoare, si alege mestesugul mestesugurilor: slujirea lui Dumnezeu, devenind ostas al lui Cristos. Isi petrece timpul in post aspru, priveghind si rugandu-se nopti in sir pentru iertarea pacatului de a fi curmat vietile puisorilor nevinovati, cugetand la maretia si bunatatea lui Dumnezeu, dobandind intelepciune, puritate si un ales comportament monahal.
Pentru sufletul sau mare si generos, in care au incaput toate vietuitoarele create de Tatal Ceresc, pentru faptele sale bune, Dumnezeu ii asculta toate rugile. Astfel, la varsta lui Iisus inainte de rastignire, lui Dimitrie i se pare o paguba a vietui pe pamant mai mult decat fiul lui Dumnezeu si, dorind sa zboare spre vesnicele lacasuri ceresti, se roaga fierbinte pentru a fi mutat din aceasta lume."
 

 

Sfantul Gherasim de la Iordan avea ca ucenic un leu

Sfantul Gherasim de la Iordan avea ca ucenic un leu, ramas cunoscut sub numele de "leul Sfantului Gherasim". In viata sfantului se marturiseste ajutorul dat leului de catre sfant, in momentul in care leul avea infipta in picior o mare aschi...e de lemn. Din acel moment si pana la moartea sfantului, leul nu s-a mai despartit de el, iar in momentul mortii Sfantului Gherasim, leul a venit si s-a intins pe mormantul sau, murind de durerea despartirii.

http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-sfantul-gherasim-la-iordan-87960.html